cu plus sau cu minus

mai toata lumea trage linie in momentele astea. Sfarsit de an, sfarsit de decembrie. De foarte multi ani nu am mai tras linie la anul ce trecea. Nu era ceva important. Era un fel de curgere lina a anilor, a zilelor, nu simteam nevoie sa trag linie si sa fac socoteli cu plusuri sau minusuri. Nici macar imparteli, fractii sau inmultiri nu am mai facut.
Luna asta a fost alftel. Anul asta a fost diferit.
A inceput linistit, plictisitor chiar. Ianuarie nu mi-a placut. Februarie m-a gasit pe undeva pe valea Oltului, via Sibiu. Si acum rad de poza cu acadele, caci ma simteam ca in liceu… o excursie minunata, desi prea scurta. Martie. CE sa faci in martie? Ptr mine martie e luna in care fac prea multe cadouri. Ziua mamei, zi de nastere a ei…zile zile…nici macar nu am mai purtat snur.
Mai. Zi de nastere. Hmmm…Fuga fuga in Vama Veche. Cu trinuuu..cu Adine, cu frig si o cazatura pe marginea marii. Adine cazuta pe burta…in nisip…si soarele imi intra in ochi…radeam…dupa ce fugisem doar noi doua…sa profitam de soare. Patanii destule in Vama, am mai scris despre ele.
Si de cand cu licenta…s-a cam rupt firul lunilor. Mers la mare inca de doua ori, frumos de fiecare data.

Cineva ma tine de vorba acum….shhh…. Stiu, e frumos anul acesta. Cu HAVE A NICE WHATEVA` cea mai frumoasa injuratura…sau cel mai frumos mod de a respinge un om. Anul acesta m-am imprietenit intr-o noapte cu o bordura de pe marginea Dambovitei. Si anul acesta am luat licenta, am invatat mult mai multe, am intrat la master si m-am hotarat sa ma apuc de fotografie.

Sa nu uit de Timisoara. De bataia cu apa, de iesitul cu Stef, dupa ce plouase, de “Vogli far` una sessione d`amore con me?”.
Sa nu uit de plimbarile cu Scott si Adine. De plecarea ei in State.
Despre greutati voi spune ca au fost destule. Obisnuita cu ele, am inceput sa fiu mai vesela.Am invatat sa nu mai disper. Si pot spune ca, desi imi aduc aminte de cate ori am plans, mi-am pus ambitia la incercare si am trecut cu bine peste ele.
Mai sunt multe, cum ar fi plimbarile cu hidrobicicleta. Plimbarile seara in parc. Surprizele – facute sau primite.

Scriu grabit. Sunt atatea de povestit. De la sfarsitul lui noiembrie am inceput sa fac ordine. Fac liste. Multe. Minusuri, plusuri. Cat, cum? de ce? Am gasit multe raspunsuri, am pus punct pentru multe schitze ce nu duceau nicaieri decat spre suferinta. Am devenit egoista si am acordat timpul meu numai celor ce merita. Cei ce au fost langa mine, au fost pentru ca o meritau si pentru ca ei au avut nevoie de atentia mea. Pentru ca au un loc in sufletul meu.
Punct. 2007 a fost un an bun. Minunat. Al naibilui de incitant si al naibilui de ciudat.
Cu plus sau cu minus, nu ma pot hotari. A fost minunat.
Am scris prea mult… o sa mai scriu cu siguranta despre anul acesta.

The Golden Compass – merita citit si vazut

imi plac povestile. Da, am vazut Harry Potter, Stapanul Inelelor si Cronicile din Narnia. Fascinata de Narnia. Mai mult decat Harry si intr-o oarecare masura mai mult decat Stapanul Inelelor.

The Golden Compass. Prima data am aflat de el de la Ana, din TimpulTau.ro. Apoi New York Times mi-a dezvaluit din secretele povestii. Bineinteles ca nu am mai putut rezista. De film am facut rost repede repede, l-am vazut fascinata.

Sufletul traieste in afara trupului, sub forma unui deamon. Un spirit-animal care isi insoteste peste tot jumatatea -trup. Demonul isi schimba forma, iar un om fara demon este ca si mort.

Filmul are ca personaj principal o fetita de 12 ani care poate sa citeasca evenimentele cu ajutorul unei busole de aur.

Avem un Lord, pe Asriel, iar actorul il recunoastem din Casion Royale. Fascinatia fetelor. Daca nu va place actorul, nu aveti cum sa intelegeti.

Il avem pe ursul Yorek si pe vrajitoarea Serafina.

Filmul este o ecranizare a cartii lui Philip Pullman si este prima parte din seria Dark Materials.

Cartea incepe cu un citat din John Milton – Paradisul pierdut – cartea II.

Filmul are si site Tot aici iti poti afla si demonul. Al meu se numeste Skaene – pisica salbatica.

Mi-ar placea sa va spun mai multe, dar filmul merita vazut si savurat.

“Into this wild abiss
The womb of nature and perhaps her grave,
Of neither sea, nor shore, nor air, nor fire,
But all these in their pregnant causes mixed
Confusedly, and which thus must ever fight(…)” John Milton.

o stare de bine

Trebuie sa incep cu raul: am avut o saptamana grea… oare a cata? Ar trebui sa nu ma mai plang atat. Punct. Asta a fost raul.
Starea de bine am inceput-o vineri cu ganduri optimiste. Imi place sa cred ca multumita mie am reusit sa ignor, pana la un moment, durerea ingrozitoare de cap. Apoi m-am intalnit cu un om care m-a intrebat: ce bucurie ai avut tu azi? i-am rapuns sincer ca ma pregatesc pentru vikend… si m-a intrebat din nou: ce bucurie ai avut tu azi? Se pare ca nu ii intelegeam intrebarea. Si am ajuns pana la urma sa imi aduc aminte de Amelie cum ii placea sa isi bage mana in sacul cu seminte. Deci, ce bucurii ai avut tu azi? Ei bine, domnule, va multumesc pentru minunata intalnire, desi una oficiala, pe fundal de La Multi Ani. Cand am plecat de la intalnire, am urmat sfatul: fa-ti timp si priveste in jur.
“Oare un om care miroase o floare spune: mama, ce viata de rahat am?! Oare un om care priveste cerul spune: ce zi de rahat am?!” Si am plecat de la intalnire cu gandul ca e vineri, ca voi privii atenta in jurul meu. Pana la urma nu conteaza cat de plin e cosul de cumparaturi, cat ai stat (sau nu) la coada si cat te-ai enervat sau ai ras cand ai vazut cata lume isi face cumparaturile noaptea. Important e sa nu uiti de pisica neagra inchisa in masina, sa nu uiti ca ti s-a pregatit o masa buna si ca vinul rosu a fost si el prezent.

Starea de bine. Incercati sa nu va mai plangeti atat de zilele urate. Pana la urma e mai frumos sa te bucuri cand castigi la nenorocitul ala de joc pe calculator sau cand pana la urma primesti un zambet in statia de metrou.
Stare de bine. E duminica si am de lucru. E bine. Desi o sa ma stresez, ma bucur de starea de bine.

Adine, imi e dor de cafeaua facuta de tine.