consum, alegeri si sentimente
Citesc un articol despre cum suntem atrasi de anumite branduri, cum ne fac ele sa ne simtim bine. Iar in mare parte, ideea e urmatoarea:
Our natural preference for pleasure is the brain’s most efficient mechanism for ranking what is most important to us from the vast number of options available. Pleasure is the key to rationality. Furthermore, rational thought cannot take place without being coloured by emotions.
Oricat de rational ai crede ca esti atunci cand faci alegeri, mai ales de cumparaturi, de fapt esti condus de emotii. Ideea articolului e dusa mult mai departe, si ni se spune sa uitam de logica, ca oamenii isi doresc sa se distreze si ca toate aceste lucruri pot fi exploatate si de catre producatori, branduri&co. (Un exemplu haios este cel al magazinului Viktor&Rolf din Milano, unde au design atipic, intors)
Suntem niste emotionali, toti, as zice 
) Asta intr-un ton optimist. Insa ce ma face pe mine sa ma simt bine? Acum? (acum-ul asta e atat de rational…) Sub impulsul emotiilor ce-mi place sa fac, sa simt, sa experimentez, sa pipai, sa vad, sa aud acum s-ar putea sa nu-mi mai fel de bine peste X clipe.
I-as intreba pe cercetatorii care au scris acest articol daca nu cumva, uneori, informatia ramane blocata undeva la sistemul limbic (responsabil pentru sentimente) si nu mai ajunge la neo-cortext (responsabil cu ratiunea si intelectul). Adica, da, domne, imi place, actionez, ma bucur de ceva-ul acela, spuf! placerea s-a dus. Si tot asa intr-un ciclu de alegeri mai mult emotionale decat rationale… Pentru ca de multe ori am impresia ca si eu fac asta. Oare cate din alegerile facute sunt rationale si nu emotionale? Sau oi fi eu mai blonda si-mi lipseste partea cu ratiunea si intelectul )
privind soarele in fata :-)
Am inceput zilele astea sa citesc inca o carte scrisa de Irvin Yalom, autorul despre care am mai vorbit acum ceva vreme, un psihoterapeut care ma fascineaza. Privind soarele in fata, o lucrare pentru unii poate prea teoretica, insa practica, vorbeste despre frica de moarte si Irvin da exemple cat se poate de frumoase.
La inceput, da exemplul unei mame, pe nume Susan, al carei baiat, George, ajunge la inchisoare, iar mama trece printr-o drama personala destul de grea. Insa, ce mi-a atras atentia a fost urmatorul citat:
[Susan] Stia de asemenea ca intrebarea “De ce mi-a facut George asta?” era irationala, si a dat din cap aprobator cand i-am spus ca trebuie sa se excluda pe sine din situatie. Recidiva lui nu avea nicio legatura cu ea.
Ah, asa de mult raportam problemele celor apropiati la propria noastra persoana… si gresim. Alegerile facute de iubiti, frati, surori… chiar daca gresite, nu au nicio legatura cu noi. Daca cineva te-a dezamagit, nu incerca sa raspunzi intrebarii de mai sus. S-ar putea sa fierbi prea mult timp in suc propriu si sa nu ai niciun raspuns. Eu, una, pana recent, mi-am pus de prea multe ori intrebarea asta. Acum, gata! Nu-mi mai trebuie.
Primul pas recomandat de Irvin lui Susan pentru a reduce anxietatea simtita a fost sa rupa legatura cu George, sa nu mai comunice pret de cateva saptamani. Finalul? Susan s-a reinventat, a trecut greul si i-a fost din ce in ce mai bine. Ce-mi plac coincidentele revelatoare
Cupcake Brown sau cum sa o iei de la capat
Povestea, descoperita astazi, a lui Cupcake Brown mi-a luminat ziua. S-a nascut intr-o familie care a iubit-o, a avut parte de cateva tragedii (printre care si moartea mamei cand Cupcake era mica), ajunsa la casa de copii, dependenta de droguri… Intr-o zi, cand si-a vazut imaginea in geamul unei vitrine a realizat ca nu se mai recunoastea. Drogurile o schimbasera foarte mult fizic… cine stie la nivel mental cum s-o fi simtit.
Iar de atunci, povestea ei a luat calea succesului. Si-a dat seama ca vrea sa devina avocat si a pornit de la zero. A mers la scoala si incet, incet totul a revenit la normal.
Filmuletul cu povestea ei se gaseste aici.
Intrebata de reporter ce ar spune mama ei, acum cand a devenit avocat de succes, Cupcake a raspuns:
“I think she woukld say what God would say! Well done, My child.”
Cupcake e eroul meu: demonstreaza ca, oricat de greu ti-ar fi, poti sa te ridici, sa depasesti toate greutatile, sa fii ceea ce iti doresti sa fii. Povestea asta vine in viata mea la momentul oportun. Cat de mici sunt dramele mele de zi cu zi si cat de absorbita sunt de ele, cand ar trebui sa gandesc spre viitor. La ce voi face, ce voi schimba. Sa ma gandesc la mine. La bine meu.
Daca eu nu pot, atunci cand?!
cui telefoneaza cu numar privat.
Draga apelantule,
Te rog, daca ai putea, sa nu ma mai suni cu numar necunoscut. Stiu, poate e egoista cererea mea. Dar pe cat de mare o fi chinul tau sa nu scoti o vorba la telefon, pe atat de mult o ia imaginatia mea razna. Si, cum sunt intr-o perioada melancolica, sa stii ca nu mi-e usor deloc.
Ma tot gandesc ca am vreun admirator secret, care ma viseaza noapte de noapte si care ma vede drept frumoasa Planetei. Ba, mai rau! Te imaginez fat-frumosul inimii mele si imi dau seama de drama povestii noaste. Traim, asa, fara cuvinte. De fapt, nu! Eu tot spun Alo, Alo, Alo…
Si, apoi, devin paranoica. Carui baiat i-am facut viata amara de nici cuvinte nu mai poate sa-mi spuna la telefon?! Si trec in revista toate relatiile mele, fac suma anilor de cand am acelasi numar de telefon, ma perpelesc singura cu intamplari si aventuri si iubiri consumate… Iar tu nu zici nimic.
Draga apelantule, cumva esti femeie si vrei sa-mi zici ca eu ti-am distrus viitorul?! Vezi, de asta te rog, zi-mi macar o vorba!
Cu alte cuvinte: am revenit la blog
Comentarii recente