in liniste
Bataliile cu tine se duc mereu in liniste. Din afara, poti parea uneori autist, nebun, aerian, ba chiar prost sau antisocial. Insa sunt momentele tale cu tine. Atunci e cel mai greu. Cand nu mai ai de ce sa te agati, cand telefoanele nu mai suna si nici zgomotul strazii nu iti poate acoperi gandurile. Cum sa faci oare sa nu ramai asa, autist, cum te vad altii? Cum sa iti rezolvi problemele de unul singur? Stiu unii care nu isi fac timp pentru gandurile lor. Care merg la toate terasele, toate evenimentele sau alearga prin toate vacantele sa nu se asculte pe sine. Sunt altii care se arunca in bratele oricui, numai sa fuga de propriile batalii. Fac pe indragostitii, cand, de fapt, stiu ca problema e in ei.
Eu, una, nu am fost niciodata genul singuratic. Mi-a placut sa am un fel de ghid langa mine, un prieten mai tot timpul, cu care sa ma lamuresc in afara si, mai apoi, sa pun ordine. Sa castig batalia interioara. Insa, imi aduc aminte cand in clasa a 11a am ramas singura, singura cu gandurile. De atunci nu am mai trecut prin asa ceva. Pana acum. Si tot ce stiu sa spun e ca iti trebuie forta. Sa iti impui sa gandesti si sa actionezi corect. Caci bataliile interioare mi se pare mie ca merg mana in mana cu multe ganduri inchise la culoare. Pe care trebuie sa le educi. Carora trebuie sa le spui sa stea departe de tine. Bataliile cu tine se duc mereu in liniste. Si te educa cel mai mult. Si e permis sa fii autist, nebun si aerian.
Mie articolul tau imi aduce aminte de reclama aia cu Tamango, difuzata adesea pe Guerrilla. Se aude o bataie in usa si apoi intrebarea: Cine-i acolo? Raspuns: Nimeni. Nimeni nu stie ce-i in inima mea.
Cred ca ai dreptate, bataliile se duc in liniste, undeva departe de ochii lumii, in forul tau interior si din afara toate astea for parea manifestarile unui om nebun, autist si cum ar mai parea. Lumea judeca prea repede prea mult. Nu trebuie sa mergem cu o pancarda pe care sa scrie: desi par linistita, desi ma vedeti ca zambesc sau desi par in lumea mea, desi nu va vad pe strada, nu sunt dusa cu pluta, doar ca le am pe ale mele probleme si ganduri, ma preocup sa le rezolv in asa fel incat sa fie toate ok. Nu cred ca trebuie sa ne justificam la fiecare pas.
Si da, e permis sa fii autist, nebun, aerian. Cel putin cat timp fac asta in banca mea si nu dau la nimeni in cap.
Te pup. Numai bine.
P.S. Mi-au marlanit unii contul de e-mail, dar daca te bate gandul sa imi spui ceva vreodata, da un semn pe blog.
Bdiana, mie imi zice ca blogul tau nu merge/nu mai exista. Asa ca, ma gasesti aici. Anytime. Si pe murariucristina at gmail punct com.
un blog minunat si ma regasesc in multe din povestile tale! bravo, tine-o tot asa !
ganduri si trairi simple care ne umple inimioarele!succes in continuare!si sa mai scrii, caci eu citesc si ma pierd printre gandurile tale seara de seara!