gustul diminetilor…

“Ni se pare că e o datorie a pământului să se lumineze la ora prevăzută. Şi astfel, în loc să aibă gust cosmic, dimineaţa are gustul pastei de dinţi.”

Ăsta e citatul cu care Octavian Paler m-a cucerit definitiv. Nu am citit până de curând nicio carte scrisă de el şi m-am trezit atrasă de Viaţa pe un peron într-un mod inexplicabil.

Ştiu foarte puţine despre Octavian Paler şi cred că asta m-a ajutat să percep cartea asta asa cu este ea: un roman incredibil, cu o scriitură simplă, însă atât de amestecată cu nişte metafore şi simboluri pe care trebuie să recunosc că nu le-am înţeles întru totul.

Viaţa pe un peron se înscrie şi ea în categoria cărţilor pe care le-am citit sau le voi citi nu o dată, ci de cel puţin două ori. Pentru a savura scriitura şi pentru a-mi lămuri unele lucruri rămase încă neînţelese.

Revenind la citatul cu pricina, aşa de rău îmi pare de dimineţile care au numai gustul pastei de dinţi că îmi vine să dau gust de vreau-să-mă-pierd-cu-tine-în-aplicaţia-aia-cu-constelaţii fiecărei seri de acum încolo. Măcar de seri cosmice să mai am prilej, dacă dimineţile sunt cu gresie rece şi pastă de dinţi.  Singură sau nu.

Şi pentru că mi-a revenit pofta de lecturi, recomand şi:

Pascal Bruckner – Paradoxul iubirii

Adolf Huxley – Minunata Lume Nouă şi Reîntoarcere în minunata lume nouă. + e demenţială. atât pot spune acum.

Tags #adolf huxley, #gust, #gustul diminetii, #octavian paler, #paradoxul iubirii, #pascal bruckner, #viata pe un peron