in liniste
Bataliile cu tine se duc mereu in liniste. Din afara, poti parea uneori autist, nebun, aerian, ba chiar prost sau antisocial. Insa sunt momentele tale cu tine. Atunci e cel mai greu. Cand nu mai ai de ce sa te agati, cand telefoanele nu mai suna si nici zgomotul strazii nu iti poate acoperi gandurile. Cum sa faci oare sa nu ramai asa, autist, cum te vad altii? Cum sa iti rezolvi problemele de unul singur? Stiu unii care nu isi fac timp pentru gandurile lor. Care merg la toate terasele, toate evenimentele sau alearga prin toate vacantele sa nu se asculte pe sine. Sunt altii care se arunca in bratele oricui, numai sa fuga de propriile batalii. Fac pe indragostitii, cand, de fapt, stiu ca problema e in ei.
Eu, una, nu am fost niciodata genul singuratic. Mi-a placut sa am un fel de ghid langa mine, un prieten mai tot timpul, cu care sa ma lamuresc in afara si, mai apoi, sa pun ordine. Sa castig batalia interioara. Insa, imi aduc aminte cand in clasa a 11a am ramas singura, singura cu gandurile. De atunci nu am mai trecut prin asa ceva. Pana acum. Si tot ce stiu sa spun e ca iti trebuie forta. Sa iti impui sa gandesti si sa actionezi corect. Caci bataliile interioare mi se pare mie ca merg mana in mana cu multe ganduri inchise la culoare. Pe care trebuie sa le educi. Carora trebuie sa le spui sa stea departe de tine. Bataliile cu tine se duc mereu in liniste. Si te educa cel mai mult. Si e permis sa fii autist, nebun si aerian.
privind soarele in fata :-)
Am inceput zilele astea sa citesc inca o carte scrisa de Irvin Yalom, autorul despre care am mai vorbit acum ceva vreme, un psihoterapeut care ma fascineaza. Privind soarele in fata, o lucrare pentru unii poate prea teoretica, insa practica, vorbeste despre frica de moarte si Irvin da exemple cat se poate de frumoase.
La inceput, da exemplul unei mame, pe nume Susan, al carei baiat, George, ajunge la inchisoare, iar mama trece printr-o drama personala destul de grea. Insa, ce mi-a atras atentia a fost urmatorul citat:
[Susan] Stia de asemenea ca intrebarea “De ce mi-a facut George asta?” era irationala, si a dat din cap aprobator cand i-am spus ca trebuie sa se excluda pe sine din situatie. Recidiva lui nu avea nicio legatura cu ea.
Ah, asa de mult raportam problemele celor apropiati la propria noastra persoana… si gresim. Alegerile facute de iubiti, frati, surori… chiar daca gresite, nu au nicio legatura cu noi. Daca cineva te-a dezamagit, nu incerca sa raspunzi intrebarii de mai sus. S-ar putea sa fierbi prea mult timp in suc propriu si sa nu ai niciun raspuns. Eu, una, pana recent, mi-am pus de prea multe ori intrebarea asta. Acum, gata! Nu-mi mai trebuie.
Primul pas recomandat de Irvin lui Susan pentru a reduce anxietatea simtita a fost sa rupa legatura cu George, sa nu mai comunice pret de cateva saptamani. Finalul? Susan s-a reinventat, a trecut greul si i-a fost din ce in ce mai bine. Ce-mi plac coincidentele revelatoare 
Cupcake Brown sau cum sa o iei de la capat
Povestea, descoperita astazi, a lui Cupcake Brown mi-a luminat ziua. S-a nascut intr-o familie care a iubit-o, a avut parte de cateva tragedii (printre care si moartea mamei cand Cupcake era mica), ajunsa la casa de copii, dependenta de droguri… Intr-o zi, cand si-a vazut imaginea in geamul unei vitrine a realizat ca nu se mai recunoastea. Drogurile o schimbasera foarte mult fizic… cine stie la nivel mental cum s-o fi simtit.
Iar de atunci, povestea ei a luat calea succesului. Si-a dat seama ca vrea sa devina avocat si a pornit de la zero. A mers la scoala si incet, incet totul a revenit la normal.
Filmuletul cu povestea ei se gaseste aici.
Intrebata de reporter ce ar spune mama ei, acum cand a devenit avocat de succes, Cupcake a raspuns:
“I think she woukld say what God would say! Well done, My child.”
Cupcake e eroul meu: demonstreaza ca, oricat de greu ti-ar fi, poti sa te ridici, sa depasesti toate greutatile, sa fii ceea ce iti doresti sa fii. Povestea asta vine in viata mea la momentul oportun. Cat de mici sunt dramele mele de zi cu zi si cat de absorbita sunt de ele, cand ar trebui sa gandesc spre viitor. La ce voi face, ce voi schimba. Sa ma gandesc la mine. La bine meu.
Daca eu nu pot, atunci cand?!
Acasa e locul…
Unde iti poti lasa hainele imprastiate la voia intamplarii, fara grija ca te vede cineva. Si tot aici e locul unde uneori din graba uiti sa mai intinzi rufele din masina de spalat si o faci abia seara, cand ajungi acasa. Si iti permiti sa nu speli vasele si lucrezi pentru tine, serviciu sau orice altceva printre flori care se ofilesc, praf nesters si foi imprastiate. Acasa e locul unde lasi patul nefacut si tricoul la marginea patului si pantofii nepusi in cutii.
Acasa e locul…
Unde iti place sa umbli desculta, sa simti racoarea parchetului si gadilatul usor al covorului abia spalat. E locul unde iti place sa bei cafeaua pe scaunelul din balcon si sa asculti zumzetul strazii. Acasa te alinti in patul cu asternuturi curate si frumos mirositoare. Iti chemi prietenii cu drag, la o bere, inghetata sau narghilea si te bucuri. E oaza ta. Si toate lucrurile te intampina zambind de fiecare data cand deschizi usa.
Tu pe care “acasa” il vezi mai des cand te intorci de la birou?
cand e luna plina :-)
Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa dorm cand e luna plina. Ma fatzai necontenit in pat, m-as urca pe luna daca as putea si am o agitatie interioara de nici descriere potrivita nu stiu sa ii gasesc. Unii imi zic ca e din cauza zodiei, ca sunt guvernata de luna si ca nu stiu cum asta imi influenteaza starea de spirit. Pai, sa va spun eu, ma lepad de luna, na! Vreau si eu sa nu ma mai simt ca un varcolac inspid in serile cu luna plina. Macar de as avea si eu niste super puteri, ca sa simt altceva… sa traiesc o altfel de experienta. Dar, nu. Sunt eu si cu agitatia mea. Iar dimineata ma apuca un somn… de nici cele mai dragi sarutari nu isi mai fac efectul. Ah, luna plina, luna plina! M-am cam saturat de tine.
cine a zis ca e urat?!
Zboară rachete la mine în sufragerie. Se trag focuri de armă și catapulte aruncă în aer mii și mii de obiecte. E zarvă multă. În bucătărie, e peștele-n cuptor și-n locul măruntaielor lui stau frumos aranjate ceapa verde, morcovii tăiați rondele și două feliuțe de portocale. Lămâia s-a ascuns bine în frigider și n-am mai apucat să o gătim. Zboară un pufulete și cutiile de pantofi s-au transformat în cazemate. Culori, acuarele, Minulescu și Pinocchio. Miroase a supă cu găină de țară, a ceapă verde și a narcise albe.
Plouă cu râsete. Urmează brioșele, căpșunele, baia, ploaia de sărutări. Ce mai contează că Cineva l-a scos pe Bacovia-n stradă!?
celei care scrie
Postul asta e numai pentru mine. Imi permit, e vreme bacoviana afara si n-am somn. Si daca tot sunt la capitolul poezie, azi, mai mult ca oricand, m-am bucurat de versuri pe care le-am pierdut cumva printre amintirile adolescentei. Dar, s-o iau cu inceputul.
Nu obisnuiesc sa scriu despre evenimentele la care merg, lista ar fi lunga, intamplarile mai putin inedite. Insa azi, cand La Bibliotheque si-a aniversat un an, Dragos Bucurenci mi-a adus aminte (sper ca si celorlalti prezenti) cat de frumoasa poate fi poezia. Si nu orice fel, ci versurile lui Minulescu. Cu umor, cu emotie, cu tarie, cu incredere, asa au sunat sapte poezii ale lui Minulescu. N-am vazut asa entuziasm de foarte multa vreme. Sa auzi “Celei mai aproape” sau “Celei care minte” recitate de Dragos Bucurenci (de care m-am convins de mai de mult ca e o gazda perfecta la evenimente) a fost superb.
Nu m-am asteptat sa aleaga Celei care minte. Imi aminteam doar un vers din poezie si ma tot intrebam daca va fi si aceasta poezie intre ele. M-am bucurat. Si nu mai stiu cand a fost emotia mai mare: cand a citit Celei care minte sau Celei mai aproape.
Celei care scrie ii e dor de astfel de emotii. De poezie spusa increzator, cucernic. Celei care scrie ii e dor sa i se spuna povesti, sa i se scrie, sa i se explice. Ii e dor sa se piarda printre cuvinte, buze, lectii despre rasarit de soare cu miros de padure, lilieci infloriti in par, explicatii infinite despre spatiul finit si infinit. Celei care scrie ii e dor…
cu pielea bronzata e mai bine, nu?
Intotdeauna mi-au placut soarele si marea si, mai ales, cum arata pielea bronzata. Asta pentru ca intotdeauna m-a avantajat pielea bronzata – ochii verzi sunt mult mai atragatori cand pielea s-a imbatat cu razele soarelui. Si, adeseori, m-am gandit sa ma mut intr-o tara cu temperaturi ridicate, cu soare mereu, tocmai pentru a-mi rasfata pielea, pentru a o avea mereu bronzata.
Si cum dorinta mea mai are nevoie de ceva vreme pentru a se indeplini, iar razele soarelui se lasa asteptate, mi-am facut timp sa ma documentez si despre metode alternative de bronzare. Oferta este super super variata. Daca ar fi sa aleg un salon de bronzare, cred ca as merge pe recomandarile unei persoane care a mai fost. Tot cautand, am mai descoperit tehnica de bronzare organica, despre care pot sa spun ca habar nu aveam. Probabil ca ingredientele folosite sunt mult mai sanatoase pentru piele. Hmmm… Trebuie sa-mi fac timp sa ma documentez…
Si ca sa revin la visul meu de a locui intr-un loc mereu insorit, acum ma visez intr-un hamac undeva pe o plaja curata, curata, sa adie briza si sa il provoc la o partida de table pe Bono de la U2. Ce-i si cu dorintele astea…
ajutor, cu drag
Azi am avut o discuție cât se poate de frumoasă pe un text. Un lucru care mi-a lipsit de ceva vreme. Mi se pare atât de energizant și atât de reconfortant să stai de vorbă cu cineva care te ghidează, care te îndrumă, care îți oferă idei. Și, care, în primul rând își face timp pentru tine.
Și mi-am dat seama că suntem tare norocoși, noi, ăștia care avem oameni care să ne sfătuiască în clipele în care îți vine să lași totul baltă, în clipele în care știi că lucrurile merg greu, însă ei, ce de lângă noi, nu uită de omenie.
Până la urmă, despre asta este vorba: de omenie. S-ar putea să nu fiu înțeleasă cum trebuie, mi se întâmplă asta destul de des în ultima vreme, însă cred că în momentele grele, e important să nu uiți de omenie.
Acum, liniște…
dezastru in bucatarie
Din categoria, muncim cu drag si spor, dar hai sa mai si radem, azi sa va povestesc cele mai haioase experiente din bucatariile mele. (Plural bucatarii e inceputul unei povesti si mai simpa)
Amestec mexican cu maioneza.
Reteta mea era foarte simpla: se fierbea amestecul mexican, se prepara separat maioneza si, la final, se combinau. Am fiert frumos amestecul mexican, am pregatit maioneza (nici vorba sa mi se taie!) si am dat sa le amestesc. Numai ca nu am asteptat sa se raceasca amestecul mexican, iar rezultatul a fost ca maioneza mea s-a fleoscait si n-a mai iesit nimic comestibil. Ce-i si cu chimia asta…
Supa cu galuste – galuste uriase.
Am preparat supa, a iesit delicioasa si urma sa adaug si galustele. Am gasit reteta de galuste, care e foarte simpla, numai ca nu stiam ca se umfla si mai ales cat! Astfel ca am tot adaugat galuste pana n-a mai ramas deloc apa in supa. Nu am mai avut o cratita mai mare sa mut toata compozitia. Adio, supa.
Painea din basmul Sarea in bucate.
Cand vine vorba de paine facuta, in casa sunt mai reticenta. Nu prea imi place, insa de curand am achizitionat o masina de facut paine si barbatul casei a pregatit cateva paini bune-bune. A venit si randul meu. Retetele de paine sunt simple, zici ca-s pentru copii. Numai ca eu am incurcat unitatile de masura. Si am pus sare cu o lingura speciala, nu cu celalat capat care al ei, care era lingurita. Si-a iesit oribil. Asta ca sa stiu cum e cu masurile de-acum incolo.
Halal experiente. Dar, vorba ceea, din greseli inveti. Nu?
Comentarii recente