tout ira bien
Am așa o senzație stranie de fiecare dată când mă întorc la casa părinților de-mi vine o poftă de viață și un curaj nemărginit. De parcă al meu curaj ar fi definit numai în preajma oamenilor și lucrurilor dragi.
Când sunt acasă, mă simt în stare de orice. Aș clădi palate, aș lua luna și-aș pune-o în cuierul cu oglindă îngălbenită și pe bune de nu aș fi în stare de orice.
Am băut cafea cu mama, cu sora, cu prietenul meu drag. Apoi cu mătușa și unchiul. Am uitat de negru și de gri. Am râs cu cu gura până la urechi de fiecare dată.
Nu zic că acasă al meu din București e lipsit de culoare, dar aici parcă relele sunt numai de luat în râs și de transformat în fapte bune și parcă și zațul de cafea e mai prietenos decât ăla pe care-l simt la București.
Recunosc, weekendul ăsta am fugit de București. Și de toți care poate au vrut să mă simtă mai aproape de ei. Pentru ei, voi, cei care poate ați căutat răspunsuri prin mine, nu pot să vă spun că o să fie bine. Oriunde ne-o duce vântul. Singuri sau împreună.
si eu plang sub dus
Mi-e dor de casa si acel acasa pe care l-am pierdut ceva vreme. Uneori, am impresia ca au trecut ani, alteori zile, de cand nu am mai simtit acel acasa drag, dulce, acea suma a trairilor care imi ofereau confortul si caldura incredibil de dulce si imposibil de descris.
Azi-dimineata, treaza de devreme si dormita putin, m-am indreptat catre dusul strain. Eram buimaca, cum se spune. Am stat putin aplecata, asteptand ca apa sa fie fierbinte (numai grabitii, amantele si amantii isi mai fac dus duminica asa de dimineata, asa ca mai trebuie sa astepti pana apa curge calda, calda). Mi-am agatat tricoul si shortul pe bara de metal si am intrat sub dus.
Mi-am pus dusul sub cap. Apa aia atat de calda si gelul de dus, cu aroma lui de dulce-casa mi-au adus aminte de lucruri petrecute aievea. De aburi de cada, faianta alba si gresie gri-albastra. Si miros de acasa.
Am plans, mi-am lovit usor genunchii de faianta si am plans pentru prima oara sub dus. Ca mi-e dor de acasa ala al meu, cu suma amintirilor si singuratatilor mele.
Acasa e locul…
Unde iti poti lasa hainele imprastiate la voia intamplarii, fara grija ca te vede cineva. Si tot aici e locul unde uneori din graba uiti sa mai intinzi rufele din masina de spalat si o faci abia seara, cand ajungi acasa. Si iti permiti sa nu speli vasele si lucrezi pentru tine, serviciu sau orice altceva printre flori care se ofilesc, praf nesters si foi imprastiate. Acasa e locul unde lasi patul nefacut si tricoul la marginea patului si pantofii nepusi in cutii.
Acasa e locul…
Unde iti place sa umbli desculta, sa simti racoarea parchetului si gadilatul usor al covorului abia spalat. E locul unde iti place sa bei cafeaua pe scaunelul din balcon si sa asculti zumzetul strazii. Acasa te alinti in patul cu asternuturi curate si frumos mirositoare. Iti chemi prietenii cu drag, la o bere, inghetata sau narghilea si te bucuri. E oaza ta. Si toate lucrurile te intampina zambind de fiecare data cand deschizi usa.
Tu pe care “acasa” il vezi mai des cand te intorci de la birou?
Bucureștiul văzut din altă perspectivă
Adina a plecat din București de mai bine de trei ani. S-a dus pe meleaguri mai optimiste, de peste ocean, însă iarna aceasta dorul de casă a fost mai puternic decât orice altceva, iar Adina s-a întors acasă pentru o perioadă scurtă de timp.
Însă suficientă în a obseva unele lucruri legate de simpatica noastră Capitală:
- că nu ne place să fim binedispuși și că nu avem nicio poftă de a zâmbi des
- la capitolul servicii mai avem extrem de multe de învățat (un angajat al rețelei de telefonie mobile Cosmote i-a spus Adine că el nu e obligat să știe tarifele și că le găsește pe internet când Adina era deja în sediul lor)
- că stăm foarte prost la capitolul educație nutrițională. Se întreba de ce se găsesc foare greu biscuiții cu cereale sau batoanele cu cereale. Asta nu numai în București). Și că mâncăm multe prostii.
- că materialele folosite pentru multe branduri din malluri au o calitate îndoielnică. Altfel spus: hainele astea nu sunt moi, ci aspre la atingere și nu au bumbac bun în ele.
Sunt lucruri pe care noi le luăm de-a gata, ne-am obișnuit cu ele și nu mi-am putut abține un comentariu către Adina: ”păi așa e la noi, ai uitat?”
Eu îmi doresc să nu mai folosesc replica asta niciodată și să încep a-mi schimba propriul meu comportament. Pot începe prin a zâmbi mai des la metrou. Chiar dacă, de obicei, stau ascunsă cu nasul într-o carte.
Comentarii recente