tout ira bien
Am așa o senzație stranie de fiecare dată când mă întorc la casa părinților de-mi vine o poftă de viață și un curaj nemărginit. De parcă al meu curaj ar fi definit numai în preajma oamenilor și lucrurilor dragi.
Când sunt acasă, mă simt în stare de orice. Aș clădi palate, aș lua luna și-aș pune-o în cuierul cu oglindă îngălbenită și pe bune de nu aș fi în stare de orice.
Am băut cafea cu mama, cu sora, cu prietenul meu drag. Apoi cu mătușa și unchiul. Am uitat de negru și de gri. Am râs cu cu gura până la urechi de fiecare dată.
Nu zic că acasă al meu din București e lipsit de culoare, dar aici parcă relele sunt numai de luat în râs și de transformat în fapte bune și parcă și zațul de cafea e mai prietenos decât ăla pe care-l simt la București.
Recunosc, weekendul ăsta am fugit de București. Și de toți care poate au vrut să mă simtă mai aproape de ei. Pentru ei, voi, cei care poate ați căutat răspunsuri prin mine, nu pot să vă spun că o să fie bine. Oriunde ne-o duce vântul. Singuri sau împreună.
Bucureștiul văzut din altă perspectivă
Adina a plecat din București de mai bine de trei ani. S-a dus pe meleaguri mai optimiste, de peste ocean, însă iarna aceasta dorul de casă a fost mai puternic decât orice altceva, iar Adina s-a întors acasă pentru o perioadă scurtă de timp.
Însă suficientă în a obseva unele lucruri legate de simpatica noastră Capitală:
- că nu ne place să fim binedispuși și că nu avem nicio poftă de a zâmbi des
- la capitolul servicii mai avem extrem de multe de învățat (un angajat al rețelei de telefonie mobile Cosmote i-a spus Adine că el nu e obligat să știe tarifele și că le găsește pe internet când Adina era deja în sediul lor)
- că stăm foarte prost la capitolul educație nutrițională. Se întreba de ce se găsesc foare greu biscuiții cu cereale sau batoanele cu cereale. Asta nu numai în București). Și că mâncăm multe prostii.
- că materialele folosite pentru multe branduri din malluri au o calitate îndoielnică. Altfel spus: hainele astea nu sunt moi, ci aspre la atingere și nu au bumbac bun în ele.
Sunt lucruri pe care noi le luăm de-a gata, ne-am obișnuit cu ele și nu mi-am putut abține un comentariu către Adina: ”păi așa e la noi, ai uitat?”
Eu îmi doresc să nu mai folosesc replica asta niciodată și să încep a-mi schimba propriul meu comportament. Pot începe prin a zâmbi mai des la metrou. Chiar dacă, de obicei, stau ascunsă cu nasul într-o carte.
Comentarii recente