Postul mare începe la o săptămână după Lăsatul de Sec de carne. Între Lăsatul de Sec de carne [azi] și Lăsatul de Sec de brânză [duminica viitoare] există o săptămână care-i pregătește pe oameni pentru Postul mare. Acum e timpul împăcărilor. Neamurile și vecinii își…
Ultimul spectacol vazut anul trecut – si la care mai poti inca merge pana in februarie – a fost si cel mai viu si contemporan. Pe James McAvoy il vazusem cel mai recent in filmul Glass (un fel de continuare la Split si Unbreakable) si…
Ultimul meu post despre spectacolele preferate ale lui 2019 sper sa te faca sa te simti la fel de ca acasa ca si pe mine. Undeva, in Shoreditch, una dintre zonele aglomerate, hipsteresti, zgomotoase al Londrei, cateva zeci de persoane se pregateau sa intre intr-o…
Despre ce e blogul meu? M-am tot gandit sa iti spun ca este despre experientele mele si despre cum ma joc cu gandurile. Apoi, am vrut sa spun ca e numai despre mine si am ajuns sa recitesc unele postari, minunandu-ma ca am blogul din 2007 si mi-am dat seama ca nu e asa.
Si am realizat ca tot ce-am scris eu aici e despre TRANSFORMARE. Asta e the big picture.
Cat despre detalii, well, le poti descoperi citindu-ma.
Eu, Cristina.
2019 a fost un an in care, voit, am mers la suficiente spectacole – teatru, balet sau concert. Mi-au ramas cateva aproape de inima pentru ca au avut ceva deosebit. Un actor, costume, muzica sau neobisnuita simplitate a unor nume.
The House of The Spirits – Institutul Cervantes
Habar nu aveam de Institul Cervantes din Londra si am aflat abia cand prietena mea Ioana mi-a dat un link cu piesa de teatru The House of The Spirits dupa cartea lui Isabel Allende. Terminasem de citit cartea cu cateva luni inainte, asa ca actiunea cartii era proaspata in minte. Am luat imediat biletele, indemnata de curiozitatea punerii in scena a unei carti fluviu, o poveste a unei familii cu cel putin 3 generatii.
Pe o scena de vreo 10 metri patrati, cu doar 5-6 randuri pe trei laterale, femeile lui Allende au iubit, au scris, s-au indragostit, s-au casatorit, au fost violate, iubite, batute, au lucrat pamantul (pamant adevarat care a umplut toata sala de praf), au murit si au continuat sa traiasca cu o intensitate intima, reala, profunda.
In piesa de teatru, personajele masculine erau parca doar ca le sustina pe ele, femeile si puterea lor; da, mi-au placut mai mult ELE! Au redat puterea pe care am simtit-o si in carte.
Insa ce m-a impresionat a fost cainele Barrabas interpretat de actorul Gian Garlo Ferrini. Mai uman decat toti din piesa, mai prezent in tacere, capabil sa vorbeasca fara cuvinte. Actorul din spatele personajlui trebuie ca a exersat bine respiratia si mai ales modul de a da viata lui Barrabas. Am descoperit pe contul sau de instagram urmatoarea poza din piesa:
Piesa a fost in limba engleza, dar asta nu a diminuat nuantele si vitalitatea limbii spaniole. De la intonatie si accent pana la costume, cred ca piesa a fost una dintre cele mai reusite piese oarecum underground (in sensul ca nu a fost intens promovata) pe care am vazut-o in 2019.
Mai multe despre piesa poti afla aici. Desi The House of the Spirits nu se mai joaca, recomand de urmarit celelalte piese sau proiecte de la Institul Cervantes din Londra.