2019 – spectacolele mele preferate (2)

Ultimul spectacol vazut anul trecut – si la care mai poti inca merge pana in februarie – a fost si cel mai viu si contemporan.

Pe James McAvoy il vazusem cel mai recent in filmul Glass (un fel de continuare la Split si Unbreakable) si de cum am fost targetata cu reclama la piesa Cyrano de Bergerac am urmarit sa imi iau bilete. De ce? Hmmm… pentru ca James McAvoy, desigur! Dar si pentru ca voiam sa vad o interpretare contemporana a cartii. Citisem o recenzie in care se mentiona nuditate (spre surprinderea noastra, a fetelor, nu pe atat pe cat s-ar fi dorit), dar si faptul ca vor fi versuri RAP.

Biletele le-am luat la zona de stat in picioare, dar spre surprinderea noastra am nimerit in randul al doilea! De unde am vazut o mana de actori tineri, plini de viata, dorinici de afirmare, o echipa pe care o simteai ca a lucrat mult la piesa. Costume? Simple, de strada, jeans, sneakers, bocanci, pantaloni de trening. Gri, negru, un pic de albastru pe alocuri.

Voci? Limbaj? Tonalitate? Totul colorat. Puternic. Adementior. Ametitor. Jucaus. Seducator. Si aducator de tristete. Versuri care mi-au reamintit ca engleza e fascinanta. Iar accentul fiecarui actor de pe scena a facut toata piesa si mai fascinanta.

James McAvoy racneste. Scuipa. Tipa. Sopteste. Si dovedeste ca are nas de Bergerac.

Roxanne e interpretata de Anita-Joy Uwajeh, iar despre ea pot spune ca frumusetea a ajutat-o sa faca un rol impecabil, asa cum a reusit sa joace si rolulul fiicei Cordelia in King Lear alaturi de Sir Ian McKellen.

O piesa proaspata, vie, care te va face sa tresari sau sa razi cu gura pana la urechi.

Cu emotie,

C.