3 pasaje despre iubire din Drumul catre tine insuti

3 pasaje despre iubire din Drumul catre tine insuti

Cartea Drumul către tine însuți a început să mă însoțească în viață cam acum vreo 4-5 ani. A ajuns la mine de la prietena Dana, după care am rătăcit-o. Și apoi a trebuit să o cumpăr din nou. Și am dăruit-o, și iar am pierdut-o. Din când în când cartea a dispărut din viața mea și a revenit când s-a nimerit. Mi s-a părut fascinant cum această carte vine și pleacă din viața mea. Și de fiecare dată am recitit-o sau cel puțin am citit pasaje din ea. Drumul către tine însuți (în engleză titlul mi se pare mai atrăgător – The Road Less Traveled) este cea mai bine vândută carte a psihiatrului M. Scott Peck în care vorbește despre: disciplină, iubire, creșterea spirituală și grație.

De fiecare dată când o recitesc, descopăr noi fațete și noi idei. Ultima dată mi-au plăcut mult pasajele următoare despre iubire.

Iubirea necesită investire la început. Dar investind, există întotdeauna riscul pierderii sau al respingerii. Dacă te apropii de o altă ființă umană, există întotdeauna riscul ca acea persoană să se depărteze de tine, lăsându-te într-o singurătate mai dureroasă decât ai cunoscut înainte. Orice ființă ai iubi – persoană, un animal de casă, o plantă – ea va muri. Ai încredere în cineva și vei fi rănit. Sprijină-te pe cineva și vei fi abandonat. Prețul investirii este durerea. Dacă cineva este hotărât să nu riște nicio durere, atunci o asemenea persoană nu trebuie să facă prea multe lucruri: să nu aibă copii, să nu se căsătorească, să nu aibă parte de extaz sexual, să nu aibă speranțe și ambiții, să nu aibă prieteni – adică toate acele lucruri care fac viața vie, plină de sens și semnificativă. Depărtează-te sau dezvoltă-te în orice direcție și durerea la fel ca și bucuria, va fi răsplata ta. O viață plină va fi plină de durere. Dar singura alternativă la a nu trăi din plin este să nu trăiești deloc.

(…) cel care iubește își va examina riguros valoarea înțelepciunii proprii și motivele care se află în spatele acestei nevoi de a-și asuma rolul de conducător. “Chiar văd clar cum stau lucrurile sau operez pe baza unor supoziții obscure? Chiar îl înțeleg cu adevărat pe cel pe care-l iubesc? S-ar putea ca nu aceasta să fie calea prin care cel pe care-l iubesc să devină mai înțelept; din această cauză percepția mea asupra nepriceperii sale să fie oare rezultatul propriului meu punct de vedere limitat? Nu cumva mă slujesc pe mine însumi crezând că persoana pe care o iubesc are nevoie să fie redirecționată?” Acestea sunt întrebările pe care toți cei care iubesc cu adevărat trebuie să și le pună neîncetat.

Dar care esre forța care ne împinge pe noi ca indivizi și ca specie să ne dezvoltăm împotriva rezistenței naturale a propriei letargii? Deja i-am spus numele. Este iubirea. Iubirea a fost definită ca “voința de exitindere de sine în intenția de a nu tri creșterea spirituală proprie sau a altuia”. Ne dezvoltăm pentru că muncim să ne dezvoltăm și muncim să ne dezvoltăm pentru că ne iubim pe noi înșine. Iubirea este cea care ne face să ne înălțăm. și iubirea față de ceilalți este care ne face să-i ajutăm să se înalțe. Iubirea, extinderea sinelui, este chiar actul evoluției.

Enjoy & love,

C



Do NOT follow this link or you will be banned from the site!