34 – vezi-te asa cum esti

Am citit zilele trecute un status pe facebook care spunea ca a fi destept inseamna, printre altele, si a te descurca si integra in societate. M-am amuzat cumva de afirmatia asta, insa pana la urma da, treaba asta tine cumva de un aspect al istetimii (bine, in mintea mea desteptaciunea si istetimea sunt un pic separate, dar de dragul conversatiei le pun aici pe acelasi plan).
Da, e un fel de desteptaciune sa intelegi mersul societatii, sa te adaptezi, poate frumos ar fi si sa incerci sa te implici in a schimba mersul societatii. Prilej de introspectie pentru mine, acum, la prag de 34 de ani.

E un an si un pic de cand m-am mutat la Londra si pot spune ca intr-o oarecare masura sunt mai putin desteapta. Pentru ca m-am adaptat greu. Cam la fel mi s-a intamplat si Bucuresti, in primul an de facultate. Ma tot intorc in timp la perioada respectiva, pentru ca a fost o schimbare majora pentru mine. Aici, in Londra, e usor sa spui ca poti fi oricine, e insa mult mai greu sa ajungi sa iti gasesti ‘tribul’(am vazut intr-un Ted talk chestia asta de a-ti gasi tribul, locul, oamenii aia cu care sa rezonezi pe de-a-ntregul). Trib pe care il aveam acasa, la Bucuresti, dar care aici e un pic incomplet. Si asta ma face sa ma simt un pic neimplinita. Trebuie insa sa recunosc ca sunt si genul care obisnuieste sa puna destul de multa presiune pe propria persoana, de unde si nota mai putin optimista.

Cu toate astea, mi-am adus aminte de un dialog tare simpatic in Eat, Pray, Love cand tanarul profesor Italian ii spune lui Liz ceva de genul:

-Stii Liz, trebuie sa fii foarte bland cu tine atunci cand inveti ceva nou.

Poate asta am uitat si eu sa fac cu mine in ultimul an, de unde si sentimentul ca e greu. Am uitat sa fiu blanda cu mine. Sa ma iau mai putin in serios. Aveam o vorba acum cativa ani: incerc sa fiu serioasa si asta imi ocupa tot timpul. Ma luam in gluma si nu stiu cum naiba am uitat sa fac asta in ultimul an. Totul a fost pe trebuie, pe sa fac, pe a ramane business oriented, pe a acumula informatii. Nu mi-am dat un ragaz suficient, dar iata ca acum cand implinesc 34 de ani fix pe asta vreau sa ma axez.

Imi vreau timpul meu inapoi. Timpul meu de reconectare de regasire, pentru ca am invatat eu in calatoriile mele ca acest timp e cel mai pretios pe care-l poti avea. Nu stiu ce inseamna pentru altii acest timp – eu obisnuiesc sa citesc, sa ma plimb, sa ascult muzica, sa gatesc si sa stau sa privesc cerul – insa pot spune ca e acel timp cand simti uneori liniste, uneori agitatie, dar iti faci timp sa te vezi asa cum esti. Cred ca e cel mai important lucru pe care il poti face in viata:

Sa iti dai timpul sa te vezi asa cum esti.

Plansa, bucuroasa, tacuta, vorbareata, cum vrei tu. Numai sa-ti dai timpul sa te vezi asa cum esti.

34 e varsta la care eu ma vad ca la 19 ani. Un pic tematoare, un pic increzatoare, cu o dorinta un pic mai constienta (comparativ cu cea de la 19 ani) de a ma vedea asa cum sunt .

Povestile si sfaturile acumulate in urma experientelor pana aici sunt multe, insa lectia constientizarii de a-ti face timp pentru tine a fost pentru mine partea cea mai grea a ultimlor ani.

E singurul sfat pe care il pot da la varsta asta de 34: fa-ti timp sa te vezi asa cum esti.

Cu seninatate,

C.