ajutor, cu drag

Azi am avut o discuție cât se poate de frumoasă pe un text. Un lucru care mi-a lipsit de ceva vreme. Mi se pare atât de energizant și atât de reconfortant să stai de vorbă cu cineva care te ghidează, care te îndrumă, care îți oferă idei. Și, care, în primul rând își face timp pentru tine.

Și mi-am dat seama că suntem tare norocoși, noi, ăștia care avem oameni care să ne sfătuiască în clipele în care îți vine să lași totul baltă, în clipele în care știi că lucrurile merg greu, însă ei, ce de lângă noi, nu uită de omenie.

Până la urmă, despre asta este vorba: de omenie. S-ar putea să nu fiu înțeleasă cum trebuie, mi se întâmplă asta destul de des în ultima vreme, însă cred că în momentele grele, e important să nu uiți de omenie.

Acum, liniște…

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=6_VHA0WsRUQ[/youtube]