azi. azi, cand.

Azi, vreau să spun că, dacă te uiţi la toate dârele alea albe uşor tremurate de pe cer, alea pe unde nici nu ştii ce cunoscuţi abia au trecut, vei reuşi să redescoperi iubirea. Azi, zâmbeşti acelui închipuit Omar Sharif din cadilacul negru pe care-l conduce fără absolut nicio grabă şi ştii că totul e atât de uşor de atins.

Azi, când priveşti prin oglinda din propria-ţi baie, cu micile puncte albe de pastă de dinţi, vei reuşi să înţelegi un pic mai mult cuvântul ăstuia căruia îi spui iubire. Azi, când te-ai temut că toţi ceilalţi îţi vor vedea slăbiciunile, ai reuşit să fii un pic mai aproape de tine.

Privesc un pahar cu picior înalt, iar cupa lui e aburită un sfert. Privesc densitatea vinului roşu. De fapt, nici nu cred că beau vin, ci o culoare care se strecoară perfid printre buze, menită cumva să ajungă să facă dragoste cu miliardele de capilare, ca mai apoi să răbufnească-n capul meu cu o senzaţie căreia creierul meu îi spune relaxat PLĂCERE. Azi, te dedai cititului, privitului, simţului. Azi laşi planurile şi te bucuri de inocenţa trecerii liniştite a prezentului. Îţi curg cuvintele la fel cum curge vinul prin tine. E o amorţeală plăcută împrejur, până şi maşina de spălat îţi spune că e cel mai bine să scrii despre iubire.

Azi, după toate liniile trase (unii le văd ca pe un semn de minus, dar tu ştii că sunt doar nişte linii), azi, după liniile astea despre care ştii că le-ai tras tu categoric sau că zgomotoase s-au tras singure într-un prezent care a trecut, încă îţi mai spui că merită să mai crezi în iubire.

Azi, când ştii cum e să fii vulnerabil, ai înţeles că poţi câştiga orice şi că, în fapt, nu ai avut nimic de pierdut niciodată. Azi, numai azi, când ai descoperit cu-adevărat să te iubeşti pe tine ai reuşit să cucereşti lumea.