Azi noapte as fi putut rani un om

Când e soare, stau cu fereastra deschisă și fumez. Mă așez în fotoliul de la geam și îmi aprind o țigară. Am o scrumieră improvizată, un vas de flori. E roșu, nici mare, nici mic. În el adun chiștoacele, în lipsa unei scrumiere adevărate. Ieri a fost soare. Am fumat la geam, privind trecători de pe stradă. Am fumat și am lăsat țigara în același vas roșu de flori.
A trecut repede ziua, m-am culcat, văzusem că plouă.

La 4 dimineața s-a auzit o bufnitură. Apoi am auzit voci pe stradă. De sub plapumă, m-am întrebat dacă nu e din nou cutremur. Am mai stat un pic, m-am ridicat. M-am dus instinctiv la geam. Bucăți de tencuială erau pe pervazul ferestrei, iar scrumiera mea improvizată dispăruse. Aveam mucuri de țigară pe pervaz și bucățile alea de tencuială fix în mijloc. Inițial, am vrut să mă ascund după perdea. Oare cine văzuse că vasul meu roșu de flori a fost luat de vânt? Am stat un pic, am deschis geamul. Am privit în jos, strada era goală, m-am uitat să nu fi căzut pe vreo mașină tencuiala și vasul meu de flori.
Nicio mișcare.

Am luat mucurile de țigară și bucățile de tencuială de pe pervaz. Buricele degetelor au simțit asprimea tencuielii și tăișul marginilor acesteia. O bucată de tencuială mai mică de cât palma mea mi s-a părut suficient de grea cât să facă o rană adâncă. Nu m-am gândit niciodată cât cântărea vasul meu roșu de flori.
Azi-noapte aș fi putut răni un om.



Do NOT follow this link or you will be banned from the site!