iarna cititului. carti, carti

iarna cititului. carti, carti

Zilele trecute, stand de vorba cu prietena mea Dana, am ajuns la concluzia ca lunile decembrie-ianuarie au fost lunile in care am devorat carti. Un calcul simplu si am ajuns la concluzia ca as fi citit cam o carte pe saptamana. De unde pofta asta, habar nu am; nu pot decat sa ma bucur de ea si sa sper ca nu o sa ma paraseasca.

Si, pentru ca uneori cartile sunt prilej de dialog cu cei dragi, sau cu…oamenii de te miri unde, iata lista mea de carti pe care le-am devorat in ultimele saptamani. Nu au o ordine anume, iar unele dintre ele le-am recitit. Unele au fost si la a 3a lectura, cu mare, mare bucurie.

Asadar, pe lista citite si placute, este :P:

Big Magic – Elizabeth Gilbert

Cartea asta este despre cum sa-ti gasesti inspiratia, cum sa te bucuri de viata si de ceea ce iti place. Si mai e despre o chestie care mi-a placut enorm de mult: draga om, daca nu ai o pasiune, sa stii ca nu e sfarsitul lumii. Urmeaza-ti curiozitatea, poate asa iti vei gasi pasiunea.
E easy, dar merge in momente de ratacire pentru cei carora le place sa scrie. Si imi place ca spune ca scrisul ala chinuit a cam devenit prafuit. Ca poti scrie carti bune si daca te bucuri de viata si scrii fara sentimentul unui sacrificiu… (hmmm…exista oare sacrificii mari si mici?)

Un citat:
do it whether the final product (your souvenir) is crap gold. Do it whether the critics love you or hate you – or whether the critics have never heard of you and perhaps never will hear of you. Do it whether people get it or don’t get it.
It doesn’t have to be perfect, and you don’t have to be Plato.
It’s all just an instinct and an experiment and mystery, so begin.
Begin anywhere. Preferably right now.
And if greatness should ever accidentally stumble upon you, let it catch you hard at work.
Hard at work, and sane.

Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei  – Cuviosul Siluan Athonitul
Ceea ce citisem pana acum despre religie era asta: Biblia. Noul si Vechiul Testament. Nimic mai mult, nimic mai putin. Si, tot lovindu-ma de discutii despre religie (nu ortodoxie) am ajuns sa ma intreb – bai, dar religia asta, in care sunt io botezata-crescuta, ce are sa imi spuna? Si,cumva am ajuns la cartea asta. Citita mai intai pe telefon, comandata si print, recitita.

Provocarea: sa intelegi expresia tine mintea in iad si nu deznadajdui.

P.S. Nu e o carte usoara. Dar nu e nici dogmatica.

Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul scrise de ucenicul sau, arhimandritul Sofronie

Desigur ca atunci cand am spus ca am citit cartea asta, un om matur si foarte intelept, apropiat mie, a facut ochii maaaari. Ca nu se-astepta sa o intreb una, alta. Si mi-a zis, ia citeste si viata lui Siluan.
Zis si facut. Ei cartea asta e dogmatica, parerea mea. Pot sa zic ca nu prea mi-a placut, dar asta pentru ca probabil ca n-am inteles eu pe deplin tot ce-i in ea.

Un alt citat: omul care traieste in mijlocul unei multimi de influente si impresii din cele mai variate nu poate nici distinge natura lor, nici intelege puterea lor, in virtutea neincetatei succesiuni a acestor influente si impresii in torentul vietii. Dar ascetul care practica linistirea mintii si care s-a intors de la tot ce e in afara se concentreaza din toate puterile asupra vietii launtrice si duce o lupta uneori iesita din comun cu gandurile. Numai asa putem recunoaste natura si forta uriasa a gandurilor. Omul a carui atentie launtrica nu e suficient de agera cade foarte usor sub influenta unui gand devenind robul lui.

Pelerinul rus

Carte tot despre religie. Fascinanta in povestile unui pelerin rus, care doreste sa ajunga in Tara Sfanta. Drumul lui e plin de povesti, printre care una in care o caruta, cu tot cu cai si carutas, intra prin geam in casa unde o familie il gazduise peste noapte. Sau cum e sa ajungi, tu pelerinul rus, fara o bucata de paine in desaga, intr-o familie de bogati si sa ti se spele picioarele. Dar cartea asta e despre altceva. Un final despre rugaciune, cum sa te impartasesti, si dialoguri dintre un profesor, un pelerin si un preot sunt fascinante si m-au ajutat sa vad crestinismul cu alti ochi (departe de mine dezbaterile despre biserici si preoti din zilele noastre, nu de asta citesc cartile astea).

Femeia in fata oglinzii – Eric Emmanuel Schmitt

Io iubesc cum scrie omul asta. Iar cartea asta mi s-a spus ca e fascinanta. Nu am terminat-o (eram cu examene pe atunci), dar e scrisa in stilul inconfundabil al lui Schmitt. Cu emotie plina. Cu culoare.

Privind soarele in fata – Irvin Yalom
Recitita. Pentru nevoia mea de a vedea cum se raporteaza oamenii la ideea de moarte. Omul asta, psihoterapeut, prezinta sesiuni cu pacienti care se confrunta cu anxietatea si frica de moarte. Totodata, Irvin Yalom isi pune experientele pe tava si povesteste din viata lui. Nu crede in dumnezeu, in viata dupa moarte, crede ca o sa moara si atat. Dar are o candoare in a-ti spune sa te bucuri de viata pentru ca, asa cum ii da si exemplul lui Nietzsche, cum ar fi daca s-ar intampla sa retraiesti experientele iar si iar, iar si iar? Cum ai vrea sa traiesti?

Citat: nu vreau ca aceasta sa fie o carte sumbra. Dimpotriva, sper ca intelegand, dar intelegand cu adevarat conditia umana – finitudinea noastra, timpul scurt pe care-l avem de petrecut in lumina – vom ajunge nu numai sa savuram bogatia fiecarui moment si simpla placere de a exista, dar si sa avem mai multa compasiune fata de noi insine si fata de toate celelalte fiinte umane.

Oscar si Tanti Roz – Eric Emmanuel Schmitt

Recitita, inainte de a merge la teatru. Despre un baiat bolnav de cancer si asistenta lui Tanti Roz. Si iubirea cu Peggy. Si Draga Dumnezeu. Recomand sa mergeti la teatru sa vedeti piesa cu Marius Manole si Oana Pellea.

Oscar, intr-un P.S. al unei scrisori catre dumnezeu: Si care e adresa ta?

Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood

Carte cu batai de cap. Nu e din categoria self help, desi titlul asa poate lasa impresia. E tot cu psihoterapie. Nu stiu de unde s-o apuc ca s-o prezint. A, nu e numai pentru femei. Da. Repet. Nu e o carte numai pentru femei. Si e la fel cu patologii in psihoterapie, daca pot zice-asa. E la capitolul – de recitit. Nu pot scrie prea mult despre ea.

Mr. Pip – Lloyd Jones

Pe o insula tropicala, in timpul unui razboi civil, o fetita incepe sa il cunoasca pe domnul Dickens si Marile Sperante la scoala, prin povestile singurului alb care a ramas in comunitate. O carte la care râzi, dar poți și plânge. Crudă, cum văd oamenii insulei un câine cu mațele scoase afara dupa ce le fusesera casele atacate. Cruda ca momentul cand femeile si pustii isi ingroapa bebelusii rapusi de malarie. O carte in care una dintre mamele invitate la scoala ne povesteste cum trebuie sa iubim albastrul. Pentru ca albastru e culoarea pe care o gasesti peste tot. Despre deschiderea fetitei de a vede dincolo de viata de pe insula si incapatanarea mamei acesteia de a nu vrea sa cunoasca mai mult decat cele care erau de la sine si ce spune ‘la biblie’.

Pe curand,
C.

 



Do NOT follow this link or you will be banned from the site!