cititi-l pe Rosu

Ganditi-va putin la culoarea rosie. Si nu la rosul trandafirilor, ci la puterea stridenta a sangelui imprastiat pe podeaua unei incaperi intunecate. Un rosu sageriu amestecat cu cerneala, rosie si ea, varsata din calimara miniaturistului ce moare. Simtiti mirosulde caramida arsa, inrosita, si amestecati-l puternic cu gandul la dragostea patimasa, inrosita si ea de sangele crimelor; o dragoste interzisa si consumata in casa parasita a unui evreu mort.

Ganditi-va la apusul soarelui si la miile de nuante rosiatice si imaginati-va ca atingeti taftaua rosie brodata a unei turcoaice, indragostita, vaduva si mama a doi copii.

Acum l-ati cunoscut. El este Rosu. Prezentatorul: Orhan Pamuk. Dar sa il lasam putin pe Rosu sa se prezinte singur: “Unde ma lafai eu, ochii stralucesc, se aprind pasiunile, se ridica sprancenele, iar inimile bat mai repede. Priviti-ma: ce incantator este sa traiesti! Urmariti-ma: ce placut este sa vezi! Viata incepe cu mine si totul se intoarce la mine, credeti-ma! Acum taceti, ca sa aflati cum am ajuns sa fiu eu un Rosu atat de miraculos”

Unde este Rosu? Rosu e in captitolul intai, “Eu sunt Cadavrul”. El e in ucigas, in Unchiul cititorilor si al miniaturistilor. El e in Orhan, copilul orfan, e in Ester, femeia care marita tinerele Istanbulului, si in Maestrul Osman. Rosu e Moartea. E Copacul si Calu. E Sekure, vaduva, si Negru, indragostitul. El este Barza, Maslina si Fluture, miniaturistii care aproape si-au pierdut vederea colorandu-l pe Rosu in paginile Cartilor.

Orhan Pamuk – Ma numesc Rosu