constiinta a murit

“constiinta a murit” e o replica a lui al pacino in “parfum de femeie”. cat de des ma bantuie strigatul actorului care imi spune tare, raspicat, dureros: CONSTIINTA A MURIT!!!” pentru cati dintre noi? insa cand? cand? prima data cand am vrut sa imi omor constiinta a fost prin clasa a unspea. nu realizam lucrul asta, adica nu am avut gandul precis: din momentul asta constiinta mea o sa moara. insa faceam o promisiune, sa imi bat joc de persoana care imi era draga. imi era, eu nu ii eram. pare greu, insa daca stau si ma gandesc ca am trecut prin atatea momente in care constiinta mea era moarta, dusa, prapadita… din simplu automatism. as putea da vina pe oamenii din jurul meu. putin cu putin, cu fiecare strop de rautate, de raceala, de batjocura, de insulta. insa nu… nu cred ca ei au vina. poate pur si simplu asa se intampla cu fiecare dintre noi. nu e aici marturia mea ca sunt un om jalnic. pur si simplu am constatat ca imi omor constiinta. si sincer, chiar sunt momente cand trebuie sa o dai nabilui de constiinta. sa spui: la dracu cu ea! mai greu e cu regretele. se intorc atat de des ca o palma peste obraz primita de la cineva drag, in momentul cand o iubesti cel mai mult. cred ca e mai bine sa te gandesti de doua ori inainte de a te hotari sa omori constiinta…*din blogul vechi