Cu sau fara plasa si fire de siguranta?

Când am fost la Saltimbanco, am avut un singur moment de tresărire. Se întâmpla undeva pe la mijlocul spectacolului, când unul dintre membrii trupei s-a urcat pe un lemn înaaalt, lemn susţinut la brâul altui circar, la o înălţime de câţiva metri. În faţa lor, un leagăn de unde cu câteva clipe înainte săriseră pe o saltea mai mulţi artişti. Priveam de undeva de sus, eram uşor plictisită (da, nu mă feresc să spun că nu mi-a plăcut prea mult întreg spectacolul) şi aveam impresia că totul se derulează încet, deşi luminile şi costumele colorate mă fascinau. Vedeam circarul cocoţat pe lemnul subţire şi până să înţeleg că de pe balansoar unul dintre colegi va sări atât de sus cât să se sprijine pe umerii săi, ceva surprinzător s-a întâmplat.

Un stop cadru în memoria mea: circarul de pe balansoar ratase săritura şi era cumva suspendat în aer, iar pe colegul lui de pe băţul subţire îl vedeam cum întindea mâinile în încercarea de a-l prinde. Am tresărit, căci pentru o clipă am uitat de sfoara de siguranţă şi nu îmi puteam scoate din cap mâinile întinse ale colegului. Dorise să îl prindă şi până şi el uitase că are firul de siguranţă manevrat de cineva de jos, aflat pe marginea scenei. Doar dacă priveai atent, din anumite unghiuri, reuşeai să observi şi acel fir de siguranţă.

Momentul care mi-a rămas întipărit mult după spectacol? Mâinile întinse ale circarului cocoţat în încercarea de a-şi prinde partenerul de spectacol. Un gest atât de sugestiv pentru o relaţie plină de încredere. Şi, cum eu am văzut doar prin filme (nu, nu merg la circ, pentru că nu-mi place), mi-am dat seama că nici plasă de siguranţă nu exista.

Cum mi s-a întâmplat să fi folosit expresia plasă de siguranţă într-un cu totul şi cu totul alt context, m-am întrebat: oare câtă nevoie avem de plase şi fire de siguranţă într-o relaţie? Ne ajută ele în vreun fel sau îngreunează cursul natural al unei relaţii? Cred că cei doi circari mi-au oferit cumva răspunsul.

Să construim o relaţie mereu cu frica de sărituri  – cum ţi se pare asta? Sau ţi-ar plăcea mai degrabă ca cel de lângă tine să te prindă în braţe? Însă dacă îi aminteşti mereu că tu nu vrei să sari, poate că îşi va căuta un alt partener. Sau dacă îţi tot fâţâi firele de siguranţă prin faţa lui, e posibil să te încurci singur în ele şi atunci să nu te bucuri mai deloc. Nici de adrenalina săriturii, nici de bucuria reuşitei, nici de sperietura eşecului.

Da, vorbesc în mare despre iubire. Nu cred că poţi să iubeşti dacă o să cari după tine o plasă de siguranţă. Nu poţi să construieşti o relaţie, dacă stai cu gândul că în trecut ţi s-a întâmplat ceva şi de aici încolo tot ce faci e să sufli şi-n iaurt. Am cărat după mine foarte mult timp tot felul de fire de siguranţă şi am ajuns să înţeleg că aşa nu mai eşti în stare de nimic. Nici de a fi sincer cu tine, nici de a te bucura şi nici de a-l lăsa pe celălalt să te cunoască.

Da, ştiu, săriturile astea la circ vin după multe exerciţii şi numai cu firele de siguranţă, dar cred că ele sunt acolo numai pentru când le e cel mai greu. Nu ele sunt importante, ci relaţia dintre cei doi. Şi încrederea şi deschiderea că împreună vor reuşi.

Şi, da, a doua săritură a fost cu succes. Circarul de pe balansoar a sărit sus, sus, iar celălalt l-a sprijinit pe umeri şi toată lumea a uitat de firele alea de siguranţă.

Credit foto: danylophotography.com