de cate metafore si comparatii e nevoie?

Mi s-a făcut la un moment dat o comparație între iubire și jocul de ping pong. Cum că se întâmplă să îți placă să joci ping pong mai mult cu unii decât cu alții. Așa cum îți place să joci până dimineața ping pong cu cineva, așa pare-se că e și într-o relație.
Ce să înțelegem de aici? E dragostea joc? E dragostea doar o întâlnire din când în când la masa provocărilor? Un etern balans, căci a juca ping pong e un fel de continuă provocare, mișcare…

Stau și mă gândesc că sunt atâtea comparații pe care le tot folosim, deși totul poate fi atât de simplu: intensitatea sentimentelor nu are nevoie de cuvinte (dacă știi a-ți asculta inima). Și cred că la asta cu toții ne pricepem. Dacă placem, iubim, ignorăm sau rănim, toate astea sunt atât de ușor de înțeles încât cred că atunci când cineva îți face o declarație de iubire, tu știi asta dinainte de a rosti cuvintele.

Cred cu tărie că noi toți avem inimi capabile să înțeleagă dincolo de cuvinte.
Nu e oare inima cea care ne ajută să înțelegem chiar și ce ni se spune în limbi și exprimări care abia ne sunt cunoscute?

Et tu me perdras, et je me perdrai,
Car je suis celle perdue, sitot trouvee (M. Schwob)