de ce imi plac mari

si e vorba de minciuni. nu suport minciunile marunte. nu imi plac, nu le suprt, le detest. de ce? pentru ca daca tu -omule, prietene, amice- ma minti ca te duci sa cumperi paine, dar de fapt stai in casa si freci menta si nu ai chef de mine… si pentru asta ma minti, ca nu ai chef sa ma vezi si nici nu ai bunul simt sa imi zici: nebuno, nu am chef de tine… asta imi da de inteles ca nu ma apreciezi ca prietena, ca amica. ca nu stii ca prietenia inseamna sinceritate si putin respect.

si mari? ce minciuni mari ar putea fi? sa zicem ca tii pentru tine faptul ca ai o viata dubla, ca te vezi cu alta. asa vad eu o minciuna mare. dar genul asta, chiar daca ma lasa muta, nu stiu de ce naibilui! le vad rostul. pentru ca ma gandesc ca ai putea tine la amandoua femeile in moduri diferite si e mult mai greu sa articulezi cuvintele de sinceritate. se poate sa nu intelegi nimic, dar sunt alegerile mele.

asa ca… nu minti, copile, tinere, nebunule… nu minti cu lucrurile marunte, ca nu sunt nebuna si inteleg independenta si faptul ca prietenii sunt fiecare cu viata lui. mai bine minte-ma frumos, gaseste si tu o minciuna mare cu care sa ma dai gata :))