de cealalta parte a baricadei
Intr-o postare de acu 6 ani de pe facebook spuneam asa:
Eu cand nu pot… pot
E extrem de personala chestia asta cu a face lucrurile. Cu siguranta, imi place sa fac chestii. E ceva ce m-a ajutat de-a lungul unei perioade foarte lungi din viata mea si inca ma ajuta. A fi o persoana de actiune e o chestiune extrem de frumoasa si perversa in acelasi timp (are o fata alba si una daunatoare pentru mine).
Sunt genul de persoana care isi pune in cap ceva si face. De multe ori, singura. Nu pentru ca as vrea sa ii arat celui din fata mea ce fac, ci sa imi demonstrez mie ca pot. E mecanismul meu.
Si in ultima perioada oamenii din jurul meu mi-au tot zis: Cristina, fa aia. Si pe ailalta. Fa, tu, ca tu esti omul de actiune. Impinge tu lucrurile de la spate. Celalalt tace? Tu da-i inainte. Cristina, fa tu, ca tu vezi!
Numai ca eu n-am mai vrut. Stiti oare cum e sa fii si de cealalta parte a baricadei? Sa nu mai poti?
Pai, Cristina, daca tu ai putut mereu, atunci se poate si in continuare – am auzit in jurul meu. Cristina, vezi ca te-ai lenevit. Serios? Acum, dupa mult timp in care m-am hotarat ca nu mai pot, ca am obosit, se pare ca sunt omul rau. Ca sunt lenesa. Ca sunt egoista. Ca nu ascult. Ca, ca, ca.
Stiti oare cum e sa fii si de partea cealalta a baricadei? Sa nu mai poti?
Sa iti oboseasca mintea, trupul? Sa vezi ca nu poti si sa zici: atat. Am nevoie de o pauza de la ce-naiba-vreau-voiam-sa-fac. Sa stii ca nu faci nimic. Sa nu speli ibricul de cafea. Sa nu mai scrii. Sa nu mai completezi niciun excel. As baga mana in foc ca oricine a fost aici.
Am fost de multe ori in locul asta plin de umbra. M-am blocat din n-motive. Din cauza unor dureri de corp sau dureri ale sufletului. Stiu si eu cum e in camera asta racoroasa ca o celula, port in mine amintirea cruda a locului astuia unde nu mai vrei sa faci nimic. Poate ca ar trebui sa ne lasam naiba in pace uneori sa mai stam in locul asta in a nu mai face nimic. Sa vedem ce iese (ironic, nu?).
Cred ca sunt o gramada de persoane care au fost si de partea cealalta a baricadei. Cred insa ca sunt multi oameni admirabili care isi iau energia din locul asta al neputintei. Pentru ca l-au trait atat de intens incat si-au dat seama ca nu mai vor sa se intoarca acolo decat pentru recunostinta de a sti cat de negru si nasol e acolo. Rememorarea e buna. Din cand in cand e ok sa te intorci la locul asta caruia ii poti spune cum vrei: locul renasterii, locul neputintei, dark place etc. Te intorci, dar nu ramai.
Cand ai fost intr-un astfel de loc, vei intelege ca nu ai alta cale decat sa te apuci sa faci ceva. Sa speli peretii, sa dai paianjenii jos. Faci un dus. Din locul asta gri incepi sa lucrezi.
Vreau sa le multumesc celor din jurul meu care imi amintesc ca din locul asta se iese. Si celor care imi spun ca sunt om de actiune, si celor care ma vad ca pe lenesul pamanatului. Pentru ca sunt si, si. Si le multumesc celor care nu ma lasa aici, in locul neputintei. Si care imi amintesc ca e important nu sa faci casa neputintei, ci sa o transformi in ceva mai bun.
Stiu ca supar multi oameni cand le zic ca nu pot sta… si atat. Sunt momente cand par nemiloasa, dar tocmai pentru ca stiu cat de greu e locul asta al nefacutului poate pun si mai multa presiune pe cei din jurul meu.
(Scurta paranteza: E si neputinta o alegere, ati zice. Dar cati scriu cu curaj despre cum e sa fii in neputinta? Si cati care sunt in neputinta aleg sa vorbeasca despre ea ca o alegere? Oare nu cei care au reusit sa iasa de acolo au si cele mai frumoase povesti de viata?)