Din facebook, pe blog

Se intampla sa stau mult pe facebook. E una dintre chestiile de care pot zice ca sunt dependenta. Pentru unii e de neinteles, pentru altii e normal. Eu sunt din categoria 2. Desi in ultima perioada am infruntat urmatorul gand: sa ma las complet de facebook. Doua dintre motivele pentru care inca mai am profilul de facebook sunt ca inca mai am oameni dragi cu care comuinc exclusiv pe facebook si ca administrez niste pagini.
Si ce am mai facut in ultima perioada a fost sa dau unfollow, unfriend si block. Aveam de pe vremea cand lucram in presa muuulte pagini de care am vrut sa scap. Oameni, la fel, tot cam din perioada asta. Si criteriul de unfriend a fost simplu: nu ne vorbim, postezi lucruri pe care nu vreau sa le vad. La block e si mai simplu: interactiunea cu mine a fost una dezastruoasa de mai multe ori.
Tot legat de facebook – am realizat ca acolo am inceput sa scriu mai mult. Si statusurile de mai jos sunt franturi de Bucuresti si te scene pe care imi doresc sa le pastrez si aici pe blog.

A. Funny moment
De mica, mica, de pe vremea cand ma trimiteau ai mei la tg-jiu la bunica, am invatat sa cumpar pepene.
Aici e nevoie de o paranteza. Cand zic pepene zic pepene din ala rotund, cu striatii pe coaja, care e verzui la interior, nu galben. Nu m-am lamurit inca daca e cantalup.
De mica, mica am invatat sa il cumpar. E o chestie de intuitie, de incredere transmisa de la mamaita mea. Il miros, uneori, imi place cel mai mult sa ii simt coaja in palme. Clasic e sa te uiti la codita. Nu imi plac cei prea mari, prefer sa cumpar de mai multe ori, decat sa tin un pepene prea mult in frigider.
Ieri, am zis sa cumpar de la micii vanzatori care apar in weekend langa arhitectura, universitate. Am luat rosii, bunicele, o vanata si voiam sa iau lubenita. Dar nu am gasit ce voiam, asa ca m-am hotarat la un pepene – pe care il prefer inaintea lubenitei. Am pus ochii pe unul, nici nu mi-am mai batut capul prea mult. Imi era pofta. Am costat 5lei fara 10bani, asa mi-a zis vanzatoarea. Am dat 5lei si binete si am plecat. Pepenele l-am pus la rece; azi, dupa micul dejun l-am scos. Mi s-a parut un pic prea mare. L-am taiat si am vazut cum interiorul era alb-trecut…am taiat cubulete feliile, incet, incet, desi stiam ca o sa mananc repede-repede. Am muscat dintr-un cub, din al doilea. Aratau alb-vanilat-laptos. Am muscat din partea care inca mai era verde. Incercam sa mananc ceva care semana mai degraba a burete. Ceva care avea un vag gust de pepene, desi miroase in toata casa a pepene. Un iz de alcool se simte in bucatelele inca verzi. Si, totusi, cred ca am incercat sa mananc niste pepene-burete. Ma uit la aproape 2kile de pepene trecut si nu imi vine sa cred ca nu il pot manca. Pentru ca e prima data cand nu aleg pepenele corect.

B. Not so FUNNY moment
Victoriei, colt cu campineanu. Eu la semafor. Cu castile in urechi, muzica chill. O doamna se asaza in dreapta mea. Are o jacheta neagra, par roscat, tunsa bob. Palarie neagra unisex. Asteptam impreuna la semafor, cand isi intoarce fata spre mine si tipa:
-tu de ce siluesti, ma? Eu ce vina am?
Ii vad ochii mari, caprui si pistruii multi.
Se face verde, coboara in fata mea pe campineanu. Intra intr-o scara imediat dupa blocul b1.

C. Si eu ce ma fac? moment
Metrou universitate. Eu cu gandurile mele, poate prea multe si usor incalcite dupa o cuba libre pe caldura asta. In fata mea doua siluete pe care abia le observ. La un moment dat, simt privirea tanarului ca se intoarce spre mine. Ii vad zambetul, parul usor ondulat prins in coada, iar cu coada ochiului apuc sa vad ca tine pe cineva de mana.
-imi pare rau, zice in timp ce eu abia imi dau seama ca vorbeste cu mine, eu sunt deja luat. Eu te-am asteptat, dar dupa cum vezi, mi-am gasit pe cineva…
Pana sa ma prind ce spune, bag zambet, ca stiu ca functioneaza cand nu am cuvintele la mine. In timp ce domnisoara trage usor de el, zice apasat, intors inspre mine, privindu-ma in ochi, in pasajul aproape gol:
-acum, ai grija de tine! Te-am pupat.
Au iesit inspre TNB.

(bonus story) ce n-am publicat pe facebook
Cismigiu, zona unde se gasesc free books. Copacul cu carti, parca ii zice, desi am aflat ca ar fi ultima saptamana. M-am asezat pe una dintre bancutele din paleti. Cu gand sa scriu, sa citesc & sa ascult muzica &co. Nici gand de socializare, eram mai mult into doing stuff for my own (o sa intelegeti imediat si de ce mixul de engleza in peisaj).

In fata mea, tot pe o astfel de bancuta. Doi barbati la aproape 60 de ani, din categoria homeless. Par a fi cei mai buni prieteni. Barbosi, carunti, cu haine groase pe ei. Unul dintre ei a adus doua carti. Si-au lasat sacosele pe margine, nu si-au mai spus nicio vorba si s-au pus pe citit.
In stanga, tot o astfel de bancuta. Un barbat cu sapca pe cap si ochelari de soare. Usor pinky, adica bronzat, dar cu pielea care se inroseste. Nu stiu daca citeste sau sta. Singur, venit cam din acelasi timp cu mine. La vreo ora jumatate, se apropie de mine si zice:
-sorry, do you have a lighter?
Ii dau bricheta, multumesc, welcome etc. Se intoarce la locul sau. Imi vad de citit si de scris in agenda. Dupa vreo jumatate de ora, he comes back. Imi cere din nou bricheta si incepe sa poarte un dialog cu mine.
Ca e frumos aici, ca e relaxing, ca una, ca alta. Imi aprind si eu o tigara si se continuam dialogul. Ma intreaba de vacante, de Bucuresti, de calatorii. Nu stiu ce imi vine si-l intreb de unde e. Aflu ca e belgian, lucreaza in industria patiseriei – adica la una dintre firmele care aduce produsele alea de patiserie pe care le cumparam noi de la mega image. Unele sunt de la delhaize, altele de la aia romanesti (nu le mai tin minte numele) si altele de la alte firme belgiene. Ii zic ca imi place croissantul cu vanilie si putina ciocolata. Imi recomanda cornul cu multa ciocolata. Ajungem sa vorbim de muzici si concerte. Imi zice asa: la rock werchter trebuie neaparat sa stau la cort. Desi nu e genul lui, imi recomanda neaparat Tomorrowland. E mirat ca vorbesc asa bine engleza, ca nu imi mai place in Vama si imi zice ca m-as descurca super bine intr-o tara straina. Insista ca m-as super descurca intr-o alta tara. Habar nu am de ce vorbeste atat de mult. Nu isi da ochelarii de soare jos, incerc totusi sa vad dupa ei. Ma gandesc ca vrea ceva de la mine. Altceva. Naiba stie. Oricum, ma pregatesc sa plec spre casa. Vorbim cam jumatate de ora. Ma intreaba daca lucrez maine. Ii zic ca nu, el merge sa vada productia de cornuri in niste supermarketuri. Ma intreaba daca stiu si alte limbi straine. Afla de franceza, schimbam doua vorbe in franceza. Incepe sa rada. Eu ii zambesc. Ma ridic. Ii spun ca trebuie sa plec. Ii cade bricheta rosie din buzunar. Ma fac ca nu vad. Ii dau bricheta mea si o tigara. Ne dam binete. Am plecat. Un belgian cu par ascuns sub sapca, care spune ca a fost in satele de dincolo de Iasi si ca acolo i-a placut foarte mult, datorita oamenilor care i-au transmis bucurie. Un belgian caruia ii place Timisoara mai mult decat Bucurestiul. Un belgian fara nume.

Cei doi batrani cu parul carunt nu si-au miscat ochii din cartile luate cu imprumut.