fictiunea de duminica

E iunie si inca mai mai dorm cu plapuma. Imi pun mereu cearsaful pe pat si apoi iau plapuma si o trag in plic… ma gandesc iar ca o sa imi fie cald, cald, uneori imi pun si pantalonii moi de pijama. Sunt rosii, in carouri, primiti cadou. Altii, albastri, tot in carouri, primiti tot cadou. Am trei perechi de pijama primite cadou de la oameni dragi. E iunie si inca mai port perechile astea, chiar cand as putea sa dorm cu geamul deschis. Plapuma asta nu e asa grea ca aia de acasa. Mi-ar placea sa fie mai grea. Plapuma asta ma incalzeste imediat. Mi-ar placea sa o simt un timp mai intai rece. Imi place insa asa, pufoasa cum e, ca o pot rasuci – chestie pe care o fac mai mult cand dorm. Plapuma asta e geniala. Uneori, o las la marginea patului, cat sa imi acopere gleznele. Si, dimineata, e toata peste mine. Alteori, sub mine. O cocolosesc dupa cum vreau. E ascultatoare. Si se mai face si mica, mica. Cam cat un sac de dormit.
E iunie. E racoarea aia placuta cand te trezesti la 6 dimineata. De afara, aud randunici sau lastuni (inca nu mi-am dat bine seama ce sunt). E racoare. Si plapuma asta tine de cald.
E iunie si inca mai dorm cu plapuma.