doua despre frumoasa Londra
De cand m-am mutat in Londra au fost cateva ciudatenii de care m-am lovit pe care in continuare le mai ‘privesc’ cu o oarecare mirare sau uneori ma mai intreb daca nu cumva experienta mea de balta, pardon Bucuresti nu cumva e prea mica si nu sunt eu in stare sa inteleg anumite lucruri.
Ok, toata lumea stie de faza ca masinile circula invers, adica pe partea stanga. Acum daca masinile circula pe partea stanga, ai sa vezi de multe ori ca circulatia pietonala are si ea sensul ei, mai ales la metroul aglomerat unde exista mesaje: Keep left. Dar daca londonezii se pricep la ceva e asta: la o maimutareala pe care uneori o consider bataie de joc, pentru ca sunt locuri aglomerate de la metrou unde ti se cere sa: Keep right. Desigur ca ti se poate ti rupe tie de regulile astea, dar daca in perioada aia aglomerata cand toti se grabesc ca oile in staulul (numa ca staulul tau e birou) tu ajungi pe sensul alalalt de mers s-ar putea sa fii intampinat cu priviri cam la fel de prietenoase cu ale cainelui de la stana cand mana oile alea tampite. Deci… keep right or left. Sa dea impielitatu sa te superi!
Sa trecem la lucruri mai serioase. Daca in Bucuresti treaba cu inchiriatul unei locuinte nu a prea fost mare bataie de cap, desi urasc sa fac asta, pot spune ca aici mi-am schimbat pe deplin si in mai rau experienta inchirierii. Sa inceput cu inceputul. Am fost norocoasa sa nu caut cand m-am mutat acum aproape doi ani vreo locuinta, pentru ca Alex era deja aici, deci m-am mutat peste el ca sa zic asa! Cum insa expresia unde mananca unul pot manca si doi nu prea merge (tot timpul) schimbata si in ‘unde sta unul pot sta si doi’, ne-am dat seama ca avem nevoie de un loc mai mare. Planul meu secret e sa am o camera plina cu carti (nu ca acum nu as avea suficiente). Si uite asa saptamanal ne uitam dupa apartamente in fiecare seara, dupa ce ne revenim un pic dupa munca de birou. Desigur ca agentiile au niste fee-uri demne de Londra, dar noi ne uitam si dupa apartamente direct de la proprietar, de unde si tot mega-entuziasmul meu, not!
Treaba e asa: daca te vezi cu un proprietar sa iti arate casa tu cam trebuie sa fii ala umilul. Ca deh, omul e proprietar in Londra (desi uneori o sa auzi ceva de genul: eu si parintii avem acest apartament) nu ca tine, ala de isi permite sa cheltuiasca minimum 1500 de coco british pe o locuinta. Inteleg ca trebuie sa te placa proprietarul si ca trebuie sa fii cat de cat prezentabil, dar, dincolo de asta, atitudinea aia in care ala se preface ca iti prezinta un palat (cu o spoiala de var si mobila decenta), iar tu trebuie sa te lasi fascinat de optiunile decente ale locuintei ma lasa bouche bee. Adica, bre, io am bani si tot io tre sa fiu ala prost?! Inteleg ca e cam bataie pe locuinte mai ales in zone mai spri cintru, deci cererea e mai mare ca oferta, dar nu imi pierde timpul… si daca cumva te mai intrebi ce se poate intampla diferit e asta: pretul afisat de inchiriere poate creste, desi in tainele negocierii omul apropitar ar mai trebui si el sa lase din pret daca i-a placut de omu care ii va lua in chirie locuinta. Din nou, principiul cererii si ofertei isi bate joc de mine si experienta mea de Bucuresti. Asadar, daca vrei sa iti inchiriezi o casa in Londra baga rabdare pe paine si nu uita: aici chiriile se dau mai repede ca painea calda.
Si daca tot e sa vorbim de paine calda, vreau sa ma mai plang inca o data cat de proasta este painea de aici. Cea mai proasta paine. Si cam atat.
Keep left, keep right…
Cristina