Doua filme. Un documentar. O carte.
Ca tot are lumea impresia ca blogul meu e locul defularii mele, mi-am zis ca e momentul sa mai las lumii si ceva recomandari care n-au nicio treaba cu mine. Decat faptul ca le-am vazut si citit.
Asadar si prin urmare:
Numero UNO, castigator la categoria bai, noi ce mai discutam in seara asta? sta Calvary. Da, e un film, si eu un film despre religie. E savuros, nu tragico-pios, pentru ca o sa razi. De unde si dilema – plangi cand e comic si razi cand e tragic?! Va invit asadar sa devorati filmul care vorbeste despre crestinism in cel mai frumos mod cu putinta. Va spun asa: e cinic, are niste cadre dementiale cu surferi in Anglia si personaje atat de bine conturate incat te vei intreba: da’ de ce-n puii mei nu e mai mult? A, initial am crezut ca soundtrackul e de Hans Zimmer si, desi m-am inselat, e tot pe aceeasi lungime de unda.
Lucky number 2 e Detachment, cu Adrien Brody. Sprancenatul-emotional pe post de profesor la o scoala vai-mama-ei. Da, am mai vazut filme cu profesori si elevi demotivati, dar Detachment are un plus pe care eu l-am perceput ca fiind acolo datorita modului de a filma (vezi insertii de animatii & detalii care te tin bine in atmosfera). Carcotasilor o sa le zic doar ca sunt superficiala si ca imi place de Adrien Brody. Punct.
Pe locul trei sa cartea Muzeul Ioncentei a lui Pamuk. Cu Pamuk sunt prietena de mult :P, dar s-ar putea sa nu mai vreau sa fiu dupa ce termin de citit siropul asta. Stop, stop, stop! Cartea e ceva poveste de dragoste ratata, umbla vorba ca ar fi fragmente chiar din viata autorului, dar eu tot astept sa se schimbe in ceva mai bun. Recunosc abia ma apropii de jumatatea cartii, deci mai am un pic de rabdare.
Si, incheierea glorioasa ii revine documentarului Transcendent man, documentar din 2009 care vorbeste despre viata vesnica, masini, AI, nanotehnologie, dar, care, e de fapt despre un singur lucru: Dorinta de a vrea pe cineva drag inapoi. Vezi-l ca sa intelegi daca dezvoltarea exponentiala a tehnologiei se aplica sau nu. Adica ce naiba spuneau unii in 2009 vs realitatea unui prezent pe care il percepi dupa cum te-or duce pe tine neuronii. E despre singularitate. Si merita vazut.