Fii constient de cel de langa tine! Ai grija de el

Mircea si Radu se joaca nestingheriti intr-o sufragerie. Dupa cum rad, dupa cum se alearga, dupa cum isi vorbesc iti dai seama ca se stiu de mult si ca parintii le-au creat tot confortul de a se bucura de o seara impreuna.

Mircea, cel mare, e extreme de curios si agitat, parul drept aproape ca ii intra in ochi, si rade, rade, raaade. Il trage pe Radu, cel mic, sa alerge, sa topaie, sa construiasca sau sa distruga. Se invart in cerc si la un moment dat se arunca pe jos. Radu rade si are bujori maaari in obraji.

De pe canapea, se adu la unison voci raspicate:

– Mircea, ai grija de Radu!
– Ai grija de el! Mircea!!!

Prea multe semne de exclamatie, ai zice, in ecuatia asta in care doi copii se joaca supravegheati in sufragerie. Insa Radu are boala oaselor de sticla. De asta parintii ii reamintesc lui Mircea sa aiba grija, sa il protejeze pe Radu. El stie, cu siguranta, ca orice joaca poate fi un accident, insa Mircea poate uita.

A trecut aproape o zi de cand am luat parte la scena asta. De atunci, ma tot framant. Oare nu am putea sa fim mai atenti cu cei din jur, indiferent ca au vreo afectiune sau nu? Oare daca ne-am spune din cand in cand – ai grija si el e tot om – oare nu am fi mai constienti de cel de langa noi? Oare nu ar fi mai putine inimi din cioburi si mai putine trupuri trecute prin prea multe fracturi?

Revad acum doi copii care abia au inceput sa mearga la scoala, bucurosi, descoperind lumea, dar mereu atenti unul la celalalt. Si incep sa cred ca mi-e dor de atentia asta lipsita de ego, de o privire sincera, ca aceea a unui copil care te invita sa construiesti impreuna cu el un robot solar.