o poveste banala, ca pentru o revista pentru femei

Povestea asta nu are nimic interesant. E vorba doar de doi oameni mari, asa cum ii place ei sa spuna. Caci, pana la urma, suntem niste oameni… putin mai mari si cu alt fel de jucarii. Povestea e plictisitoare precum o dimineata de marti, de miercuri, sau joi.
S-au cunoscut si s-au simtit atrasi unul de celalalt. Insipid si omenesc isi inselau apropiatii, vorbeau pe ascuns, se fereau , desi multimea ii atragea ca un magnet. Ar fi putut sa ramana in camera lor, nestiuti . Auziti numai in noptile mult prea linistite. Au trait cu frica ca vor fi recunoscuti, vazuti impreuna, prinsi sarutandu-se in parcuri, pe strazi, in taxiuri.
Si a venit momentul despartirii. Au cedat, au renuntat. Incercasera si nu reusisera. Incercasera sa se foloseasca unul de celalat, sa fure unul dragostea celuilalt. Sa fure atingeri, sarutari.
Isi dorisera sa aiba parte numai de trupul fiecaruia. Ce mai conta ca erau 33 de ani sau 20. O diferenta la fel de mica pe cat era inconstienta de mare. Cel putin asa credeau ei. De fapt, e o poveste plictisitoare. Nu reusisera sa fie asa cum isi doreau pentru ca pur si simplu nu aveau experienta … prea sunt amandoi obisnuiti sa apartina unei singure persoane. Defectul lor si l-au recunoscut de mult, aveau prea mult respect unul pentru celalat.
S-au despartit la fel de banal. La o cafea, la mcdonalds.
“trebuie sa fim capabili sa vorbim si altceva …. decat despre sex…”. incercau amadoi sa se incurajeze… ploua torential si s-ar fi putut intoarce in camera cu balconul imens, cu ferestrele mari in care batea felinarul din strada.
E o poveste la fel de banala. “ramanem prieteni”. … “pe viitor oare vom reusi sa fim asa cum vrem?”… “ramanem prieteni”…. “apa picura in baie. uneori se aude mai tare decat ploaia de afara”… “ramanem prieteni. chiama-mi un taxi ca s-a facut prea tarziu”.