O zi pe iarba, in iarba, peste iarba
Ieri s-a facut ca m-am trezit intr-un soare imeeens si un cer deschis, infinit in suflet, si in loop peste parcul unde urma sa poposesc. Pana pe la pranz, mi-am vazut de ale casei: sters praf, calcat, aranjat lucrurile, pregatit mic dejun, baut cafea. Si, ca o fetita constiincioasa, mi-am sters si unghiile, m-am spalat pe cap, mi-am pus straie de sarbatoare, ca doar era duminica, si m-am dus linistita catre parc. Care PARC? Aaa… Tineretului, ca asa s-a nimerit si parca iarba e mai frumoasa acolo – concluzie la care am ajuns mai spre finalul serii.
Am ajuns. Soare. Si un verde frumos numai bun de luat la purtator. Puhoi de lume si coada la inchirieri biciclete. Le-am trecut cu vederea, caci eu aveam un loc pe deal, undeva la jumatate umbra, jumatate soare. Caci deh, unora le place mai mult umbra decat soarele.
Am stat la soare de pe la 14 paaaana pe la 8. Stat. Vorbit. Lenevit. Privit norii si am cautat iar imagini in ei. Si am vorbit despre soare, despre caini, ca tot au aparut pe langa noi, care mai decare mai pestrit. Faza cea mai interesanta la tot tacamul asta de leneveala pe care l-am servit juma de zi este simplu si fascinant: unde-i chimie se intampla numai lucruri frumoase. Altfel spus, sunt oameni pe care ii stiu de ani de zile, dar nu prea pot sta cu ei juma de zi la soare sa vorbesc despre… nimic. Si sunt oameni cu care se-ntampla sa te apuci la taina fara sa vrei ca apoi sa nu te mai opresti. Nu imi pot explica cum imi aleg oamenii din viata mea si de cei ei ma aleg pe mine. Ca eu sunt ciufuta rau si am multe bile negre. Dar stiu ca mor de dragul celor care ma accepta si cu bube-n cap cand stau pe patura si ii spun ca nu mai pot, fac pe mine. Si pana sa ajung eu la toaleta aia noua, pe care nu am folosit-o niciodata, se naste un intreg scenariu de explicatii grijulii. Uite, vezi ca are un timp in care se curata, sa nu intrii imediat, si are un buton pe stanga si unul maaaare verde pe care trebuie sa apesi cand vrei sa iesi.
Toaleta care era, desigur, de culoare verde. Asta ca sa revin defapt la titlul postarii. Caci ce vreau sa spun ca iarba aia proaspat cosita, oarecum dupa ploaie, arata demential tocmai pentru ca eu imi asezasem nasul pe ea. Si mirosea perfect. Bine, nu mai perfect decat mirosul hanoracului verde care avea o dulce lavanda ascunsa dumnezeu stie unde si in niciun caz nu mirosea la fel de perfect precum salcamii pe care i-am intalnit cand m-am dus sa caut alta iarba, ca pe aia dinainte o mototolisem suficient si nu prea mai era soare.
Da, mah, au inflorit salcamii. Bucurie.
Fin.