porumbei si henric al II-lea

Mai nou, balconul meu s-a transformat in locul de intalnire al porumbeilor. Si cand mi-e somnul mai drag, undeva pe la 6 dimineata, ma trezesc cu sunetele lor. De ce le-o placea sa faca zgomot la ora aia, nu stiu. Stiu doar ca ma uit asa, pe furis, din camera cum domnul porumbel se invarate, da rotocoale, se muta de pe pe taburet pe balustrada, se baga sub scaun, sub dulap, iar se invarte. Iar porumbita, supla, sta ea nemiscata ca o statuie…
Si cum imi ridic eu privirea, sa prind si soarele cum urca peste blocuri, ma surprind:
– Bai, oare ce emotii au porumbeii? Astia mici par asa timorati…

Si daca tot suntem la capitolul iubiri, am vazut azi filmul The Lion in Winter, din 1968. Cu Peter O’Toole si Katharine Hepburn (da, bine, ca e si Anthony Hopkins acolo, dar nu e el subiectul al mai important). Cei doi joaca incredibil. Si joaca incredibil povestea dintre Henric al IIlea si Elena, incat am ramas cu ochii maaaaaari, prinsa de iubirea lor. Ce iubire?? Ati putea intreba. Da, iubire teribila, cu intrigi, cu lupte, cu cuvinte si experiente intortocheate. Demna de oameni care nasteau razboaie, nu alta.

Nu stiu de ce, dar parca, cumva, ascultand una, alta, in jurul meu, ma intreb daca cumva mai sunt undeva printre noi frumoase povesti de iubire. Mai asa, ca ale porumbeilor. Sau, mai altfel, ca a lui Henric si a Eleonorei. Nu pot sa nu ma intreb. Mi-s naiva, iar…