Sa mai ploua

Mi-am dorit să plouă. Am tot ascultat Zaz cu La pluie de mai avea puţin şi îmi curgea prin vene. E mult prea cald uneori în Bucureşti.

 
Nici terasa nu mai era pe placul meu, deşi oamenii din jurul meu mă făceau să simt un Mic Paris pe care aveam impresia că l-am pierdut. La ceva vreme, picuri mari, mari au început să cadă. Am fugit de pe terasă în interiorul barăcii ăleia aglomerate, am stat puţin şi taxiul ne-a dus într-un Bucureşti central cu iz de cămin de liceu şi non stop. Iar picurii mari ne urmăreau. Era o lumină difuză, trecut de miezul nopţii şi norii erau pufoşi de-mi venea să le zic vată pe băţ. Parcul erau gol, gol, iar lacul ăla improvizat, cu margini albastre de piscină şi podeţ dizgraţios nu mă făcea să mă gândesc decât la o scenă din Great Expectations. Îmi însă plăcea cum lumina trecea prin apa de la aspersoare, cum se descompunea şi cum becurile roşii ale taxiurilor îmi mai aminteau printre frunze că e bine să ţii agitaţia la distanţă. Măcar din când în când. Şi că pentru asta nu trebuie să fugi în alte ţări, că o poţi face în oraşul tău.
Stăteam întinsă pe bancă şi picurii au început să cadă din nou. Era o răcoare atât de plăcută de aş fi dormit chiar acolo. Şi discutat îndelung, şi pus ordine în gânduri, pe sunet de apă şi maşini pe asfalt.

Povestea asta nu are final. Pentru că mai vreau să resimt răcoarea din parc. Să mai stau pe bancă, să mai plouă şi mâine Bucureştiul ăsta să fie la fel de frumos. Eu, optimistă. Şi data viitoare desculţă-n iarbă.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=NUh0i7tJpTk[/youtube]