scriu mult. alandala. si am revenit la un vis

Anul trecut, undeva pe la inceput de septembrie, am avut un vis. Un vis care m-a marcat si pe care inca il mai descopar. Am scris despre el aici. Gandindu-ma la el, de la inceputul lui ianuarie am reusit sa inteleg substraturile unei existente fara sens. Nu e tragic cand spun fara sens, dar e o realitate.

O scurta paranteza e necesara. De foarte putine ori am crezut in puterea viselor. Nu ma pricep decat la ale mele, nu am citit nimic related pe tema asta decat Arta visatului a lui Castaneda. Insa ce am inteles din ale mele e ca sunt semnalul meu de alarama pentru ceva ce urmeaza sa mi se intample. Da, visez mult, enorm. Si colorat, si intens, si cu dialog, si cu multe, multe detalii. Cred ca as putea sa scriu o carte fantasy cu ceea ce visez. Iar unele au cumva un efect extrem de puternic

Ca sa revin la visul meu. De cum am pus piciorul intr-o casa am inteles ce era si cu Klimt. Ar fi trebuit sa fac o poza ca sa va zic ca nu-s nebuna, dar chiar am intrat foarte des intr-o astfel de casa. Asta a fost punctul meu de intelegere. Aici mi-am inteles rostul. Si nerostul. Fix ca in vis, eram ca un copil coplesit de casa, care sta cumva pe ciuci pentru greutatea celor care o apasau. Aici am tacut pentru ca nu am gasit intelegere.

Apoi, m-am gandit la deşert. Visez deşertul de copila. Acum era plin cu copii si cam murdar. Stiu ca imi plac oamenii, asa ca niciodata n-au lipsit din viata mea. Aici am inteles ca trebuie sa inteleg sa descopar ce vreau cu-adevarat. De unde si afirmatia de mai sus cu existenta fara sens. M-am lasat dusa de niste intamplari absolut fascinante, fara ca eu sa stiu sigur ce anume vreau. Cum se pare ca ma critica cineva mai demult, ca vezi doamne nu am nimic in cap. Asa, si? NU sunt SINGURA. Si nimeni n-are niciun drept sa imi spuna ce ar trebui sa fie in capul meu daca eu nu chiar nu stiu.

Omul vorbaret ma ajuta enorm. Eu ma gandeam la cine stie ce iubit, cand colo eu chiar am pe cineva langa mine care ma tine simbolic de mana. Nu stiu cine e imparatul locurilor din desertul visat. Nu sunt sigura ca eu sunt propriul meu balaur. Si nici femeia care isi spala hainele in piscina prin care eu trebuie sa trec nu are inca un corespondent. Le iau treptat, caci se pare ca trebuie sa invat sa am rabdare.

Ce vroiam sa spun e ca de la un vis iti poti schimba viata. Adica sa construiesti de acolo de unde nici nu te asteptai.
Si nu, nu zic nicidecum ca povestea e incheiata. Ca am visat asta and that’s all. Nu sunt chiar de atat cu capul in nori. Cum am spus: a fost un semnal de alarma. Unul bun.

Si pentru ca tot ma dau desteapta si cu motz in seara asta (la propriu, am un motz pe cap, palmier ii ziceam cand eram mica), mai continui cu o mica lista:

• cred ca intotdeauna poti schimba negativul in pozitiv. Trebuie numai sa vrei.
• repetam la nesfarsit niste lucruri daca nu ne lasam timpul sa ne si intelegem.
• cand ai uitat de demnitate, ai trecut in alt nivel. Din pacate, inferior.
• ai grija cand le ceri altora sa iti spuna ce sa faci.

Am fost in pozitia de a alege pentru cel putin 3 persoane in ultimele 3 saptamani. Cu multi ani in urma, cand imi placeau bataliile si bataile de cap, probabil as fi zis fix ce gandeam eu, ce credeam EU. Eu = ego, sa ne intelegem. Cum sa nu iti placa sa nu-i spui cuiva ce sa faca?! In schimb, ales doar sa intreb: tu ce vrei? Si sa merg mai departe.

Eu si my humble demons au incheiat seara.

Si ceva de visat