somn lin

E racoare, rece chiar. Pe el il simti mereu cald, stii ca iti apartine si ca mereu iti va incalzi pielea. Cand lipseste dormi agitat, visezi urat. Cand e langa tine, ti se limpezeste mintea si sufletul si chiar daca are mana grea si chiar daca iti fura patura, te simti atat de bine, incat te gandesti la somnul cand erai bebelus. Un somn cu miros de lapte, in care timpul se dilata, iar cand te trezesti la cinci dimineata zici ca ai dormit ani buni si ca te simti mai voinic ca oricand. Somn lin. Visezi ca esti intr-o piscina cu apa infinit de adanca si ca plutesti, nu ai nicio frica si te pregatesti sa iti iei zborul. Somn lin, te afunzi in perne de puf, iar mintea ta e invadata de mirosul salcamilor. Somn lin cand ti-a amortit piciorul sub greutatea trupului celui de langa tine. Simti mirosul ierbii proaspat taiata si visezi ca traiesti; chiar si in somn te bucuri sa te trezesti dupa un asemenea somn.

nu te intreba cum e sa visezi ca traiesti…. o vei simti si iti vei da seama cand se va intampla