tie. lui. amintirii

Tie, primul, al doilea, al treilea… tie, celui care mi-a furat sufletul:

Nu cred ca voi putea uita vreodata inceputul. Inceputul unei iubiri, fie ea adevarata sau nu. Fie ca ai crezut in ea sau nu. Fie ca am distrus-o sau nu. Cat de minunate erau sfarsiturile de saptamana cand sunai si iti anuntai singuratatea. Luam autobuzul sau taxiul; insistai, uneori cu o usoara sfiala, sa fii tu cel care plateste. Trec de la o amintire la alta, de la o senzatie la alta. Uneori fugeam impreuna de la scoala. Si draperiile rosii care imi vin in minte, trandafirul galben, ochelarii albastri pierduti de ziua mea si ploaia torentiala din ziua cand te-am parasit. Si cred ca m-am indragostit cand mi-ai povestit cum tatal a ridicat pumnul la tine… sau sa fie oare atunci cand curatai patul sau cand …? Cine mai stie oare…

“Asa ne indragostim de cineva, cautand la persoana iubita punctul nedezvaluit nimanui, care se daruie numai celui care scruteaza atent, care asculta cu iubire. Ne indragostim stand aproape de cineva, dar nu prea mult, me indragostim dintr-un coltisor mai ferit al unei incaperi(…)” Erri De Luca – “Tu, al meu”.

Iar mai tarziu… cum ne indragostim?