Turn the page. Forget the price

Totul are un pret? Ok, poate ca da. Sigur ca da. Poate ca fiecare fapta, actiune are un pret. Un pret pe care il platesti fara sa stii, fara a simti cumva vreo urma a pretului. Sunt momente ( de obicei tragice) care te fac sa simti ca totul are un pret. Sunt inca o data dezamagita sa imi dau seama ca tot mai putini sunt cei care nu au un pret. Nu au un pret al actiunilor lor, nu au un pret al muncii lor (te bucuri, omule, de munca ta? Sau vorbesti doar de bani?)… Si tot mai multi au preturi pentru iubirile lor (de data asta nu vreau sa mai iubesc, sa fiu egoist, sa nu mai dau nimic. M-am saturat sa tot iubesc si sa nu primesc nimic). Tot mai multi sunt cei care cer pretul pentru prietenia lor (Ce cadou sa-i iau? Ceva prea scump nu merita…)
Nu sunt ipocrita. Am si eu nebuniile mele. Am si cerinte. Dar azi vreau sa recunosc ca imi e dor sa nu fi existat vreodata. Sa nu ma gandesc in bani, in gesturi cuantificate, in fapte care poate, poate vor duce undeva. Azi nu mai zambesc dragastos si ipocrit. NU mai gandesc scenarii in ascensiune. De azi iau lucrurile si faptele asa cum cred eu ca trebuie sa fie. Si fara tarife. Si nu mai raspund unor ipocriti ca sa continuam cu zambetele tampe. Foarte tampe.