un algocalmin, va rog

“-Buna ziua, as dori si eu un algocalim. O folie, de fapt.

– Aveti reteta?

…(pauza de gandire) – A, am uitat ca acum se da cu reteta.

– Da, se da cu reteta. Luati altceva.

-Bine, atunci dati-mi un advil.”

Cam asta e discutia pe care am avut-o ultima data cand am intrat intr-o farmacie. Imi aduc si acum aminte cand au aparut stirile ca Algocalminul nu se mai elibereaza decat cu reteta. Nu mai stiu de ce. Probabil ca ne face rau, nu?! Eu m-am obisnuit cu el de pe vremea… aia buna din liceu. Cand aveam niste dureri specifice care numai cu algocalmin treceau. Era facatorul meu de minuni. Ma scapa de dureri de cap, de masele, de burtica… eu si algocalminul avem o relatie speciala. Sau aveam, din moment ce presupun ca orice farmacista ma va intreba de acum incolo daca am reteta.

Acum, ca nu il mai am pe algocalim, am trecut la Advil. Dar nu e tot aia. E ca si cum as incerca sa inlocuiesc vechiul iubit cu ceva nou. Nu avem o relatie. Mi-am mai dres amarul cu noile pastile, nu spun ca nu-s bune deloc, dar puterea obisnuintei are castig de cauza.

Mi-am promis, totusi, sa uit de algocalmin. Imi tot spun ca in toti acesti ani imi facea rau. Ca aveam o relatie viciata. Incerc sa ma conving singura. Mai beau un pahar cu apa si ma gandesc cat de rau imi facea. La naiba, relatii si obisnuinte!