un suflet detasat?

E ciudat cum instinctele noastre ne pot transforma in demoni fara suflet. Cum impins de la spate de dorinte mai putin sulfetesti poti sa ajungi sa te comporti doar ca un corp, un trup manat de instincte si-atat. E ca atunci cand iti este foarte foarte foame si aici face aproape orice pentru niste paine cu parizer.
E ciudat cum pot unii sa aiba detasarea de a nu se implica in relatiile cu ceilalti, de a isi inchide sufletul si de a-si folosi trupul pentru placeri. Niciodata nu am fost capabila de aventuri fara ca apoi sa nu am sentimente de vina fata de propriile-mi slabiciuni. E usor sa te culci azi cu cineva, sa traiesti cu acel sentiment de placere. E natural, toti suntem capabili de asta. E la fel de usor sa cedezi mai ales cand esti confuz, dar e atat de greu sa te trezesti dupa frumoasa experienta fara niciun regret. Aplaud puterea celor care raman neimplicati. Celor care se consuma intr-o relatie si care apoi zambesc frumos in jur, sunt impacati cu ei si probabil ca iubesc la fel de mult persoana cu care impart constant dormitorul si casa.
Am trait aventuri si mi-e frica de acel sentiment pe care l-am trait dupa. E greu sa ai constiinta si sa nu o poti controla. E greu sa te detasezi. E greu sa lupti cu tentatiile, sa le cedezi sau nu (instinctele sunt acolo, te gadila si te imbie) si atunci cand te arunci intr-o astfel de aventura e un sentiment atat de placut, nascut probabil din faptul ca experimentezi ceva cvasiinterzis. Ce ramane dupa? Gandeste-te nu la placerea de acum, ci la cum te poti simti dupa. Poti sa zambesti linistit, sa mananci, sa bei, sa dormi la fel ca inainte sau te poti trezi mai zapacit si mai confuz decat erai.
Aplauze celor care pot sa isi educe constiinta si sa treaca cu bine peste aventuri. Mi-ar placea sa gasesc odata un suflet dispus sa-mi povesteasca despre cum e sa fii detasat si sa traiesti fara regrete dupa aventuri fara numar. Anyone?