unici si diferti. si o experienta

Pana nu demult obisnuiam sa ma cert cu un prieten apropiat dintr-un singur si simplu motiv. Ii ceream sa fie ca mine si el cerea de la mine sa fiu ca el. La inceput, manifestam asta prin incercarea de a-l atrage catre lucrurile care imi faceau mie placere, in timp ce el, la fel, incerca sa ma contopeasca in universul sau. Practic, eu ii tot aratam cat de frumos poate fi in universul meu, in timp ce el facea cam acelasi lucru cu mine. Trageam unul de celalalt in incercarea de a ne spune ca tot ce e bine si frumos e asa cum il vedeam fiecare. Bineinteles ca am ajuns la certuri, caci, deh, suntem oameni incapatanati si avem ego. Mult timp ne-am certat pe asta. Nu faceam decat sa ne punem ambitia unul in fata celuilalt, in stupida competitie de a arata cat de frumosi suntem noi. Caci, da, pana la urma despre asta e vorba. Cand ii spui celuilalt ce citesti, cum te dai tu placa, cat de mult iti place la mare sau la munte, cat de frumos e sa te plimbi prin parc, de fapt incerci sa il convingi de frumusetea ta.

A fost o perioada mai degraba de agonie decat de bucurie. Caci nu reuseam nicidecum sa ne intelegem. Vorbeam unul cu celalalt si parca fiecare se lovea de un perete. Ne-am certat crunt.

A fost un moment in care, cu lacrimi in ochi, am renuntat. Am zis ca imi calc pe inima, desi stiam cumva ca e greu sa renunti atunci cand tii foarte mult la cineva. Imi iubeam prietenul si stiam ca amandoi ne doream unul altuia binele. Numai ca eram prea prinsi de egoul nostru.

Nu ne-am mai vorbit. Nu ne-am mai vazut. Eu mi-am vazut de binele meu si el de al lui. Fiecare cu drumul lui. Am stins egoul ala, gandindu-ma mult la tot ce a fost. Mi-am zis: de ce sa caut intelegere acolo unde nici eu am putut sa o ofer? Am renuntat sa mai impun, poate ca am si uitat. Si, cum sunt lucruri si intamplari pe care cumva nu trebuie sa le explici in viata, drumurile noastre s-au reintalnit. M-am revazut cu prietenul meu, cu sufletul deschis. Fara asteptari, fara pretentii de la el, de la mine. Eram doi oameni care abia se cunosteau – asa simteam revederea. Ma bucuram de cum se schimbase, dar, mai presus de toate, ii intelegeam neschimbarile, tacerile, aventurile si opririle. Le apreciam si nu mai incercam sa-i umplu capul cu toate ideile mele. Si nici el n-a mai incercat cumva sa ma traga in universul lui.

De atunci, ne cautam cand simtim, fara asteptari, fara cerinte. Doar cu bucuria intalnirii unui om diferit, de la care avem ce invata. De atunci, ne-am regasit. E cred a 2a experienta din viata care mi-a readus aproape o persoana draga. SI nu pot decat sa ma bucur.

—–

Tot ce am scris mai sus, adica propria mea experienta, poate fi cumva un punct comun cu cartea prietenelor mele Alina si Andreea. Cartea se numeste Unici si Diferiti. O carte care te invata sa iti descoperi unicitatea si sa iubesti diferentele.

Pe scurt? Citez: “Nu iti dori sa fii diferit pentru ca deja esti. Ai grija ce dorinta iti pui, pentru ca drumul tau e diferit de al altora. Nu sta in firea lucrurilor sa vrei sa fii ceea ce este celalalt. Accepta-ti diferentele din propria fiinta, pentru a-i accepta si pe altii.”
Unici si Diferiti e genul de carte reminder. Nu te lasa sa te pierzi in cotidian si iti aduce aminte sa te iei asa cum esti, cu bune si rele, sa accepti diversitatea din jurul tau si, mai ales, sa nu mai gandesti in stereotipuri.

Cum ziceam eu intr-un post mai vechi: eu sunt mai multe decat iubita cuiva, jobul pe care il am acum sau prietena altcuiva. Sunt mult mai mult de atat.

Aici (da, da click)  poti sa afli mai mult despre Unici si diferiti.

—-

Sa va fie duminica senina.

LUX AETERNA from Cristóbal Vila on Vimeo.