de bine, bine, mult bine

Vineri a fost in pas de dans, de admirat trupa britanica Vondelpark si adus aminte ca vocile britanice sunt atragatoare, atragatoare (desi sonorizarea a lasat de dorit) si pot duce la actiuni care te pot face sa te simti ca-n liceu. Adica zapacita.

Sambata a fost cu picnic in parc. Cu muraturi, chec, usoara mahmureala si ras in hohote. Dupa care a urmat dezmortirea in zgomotosul Chocolat. Nu mai conta zarva din jur cand numai povestile cu pisici, iubiri si tabieturi si cate-n luna si-n stele m-au facut sa ma simt copila rau. Adica: inca n-am ajuns la maturitatea aia de a putea povesti asa frumos si de a gandi asa frumos. Si cu decenta.

A urmat rasfatul. Mai intai singura, cu placeri din alea lumesti. Superficiale rau. Dar care si-au facut efectul. Iar mai apoi Kings Speech si rom si ciocolata si racoare si caldura. Si sentimentul ala ca a fost ca niciodata.

Dimineata de duminica a fost ca o scena din Julie & Julia. Si cu benzi rulante de ametesti si nu stii daca e de la miscare sau de la cine-i langa tine. Si gatit. Gatitul ala la care am renuntat de cateva luni, dar de care imi era asa dor. Cu ciorba de perisoare si aburi de acasa si vin alb. Si fum. Si alte bucate miam, miam. Muzica buna si din nou eu cu mine, zambind mai mult ca niciodata.

Si apoi vinul rosu sec din Bruno, pe Covaciul unde acum cativa ani faceam un reportaj radio in care am surprins atmosfera aia de vechi pe care nu o sa mai avem prea mare prilej sa o simtim. Cu oameni dragi si d’ale gurii de toamna potrivite vinului. Si-apoi in acel acasa al meu cu dileme de fete cucuiete: cum sa pui jaluzele, baieti, mancare, carti, haine, inapoi la realitate.

Si dupa toate aceste intamplari, am din ce in ce mai mult impresia ca povestile si intamplarile cele mai frumoase raman alea pe care nu apuci sa le spui niciodata.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=oWsEjI_4B5w[/youtube]