Zambet, zambet, dar pana cand?

“Domnișoară, de ce râdeți?” M-a întrebat cineva într-un moment in care chiar se discuta ceva serios. Intr-un context serios. Dar nu am putut reactiona decat asa. Sa rad.
“Pai râd, doamnă, mă scuzați, dar poate că sunt momente în care nu ne mai rămâne decât râsul.”
Așa am reușit s-o dezarmez. Așa cred că am încercat să dezarmez oameni.  Oameni care au înțeles că lucrurile bune se pot face și fără încrâncenare. Dar am avut parte și de alte pățanii.

Mi s-a-ntâmplat în ultima vreme să nu-mi fie zâmbetul înțeles. Sau, dacă tot am zis gânduri bune și am tot oferit îmbrățișări, să fiu luată drept aiurită, prostănacă, naivă, proastă chiar. Mi-a fost totuna.Știu că dacă e cineva care înțelege, acela va oferi la rândul său. Nu, nu neapărat mie. Pentru că am învățat că tot ce oferi ți se întoarce înmiit, dar de unde nici nu te aștepți.  Dar sunt momente în care îmi tot zic: domne, dăruiești, dar cât și până când, dacă te tot lovești de așa reacții?!
Se mai umple și paharul. Ce faci atunci?
În seara asta nu mai am răspunsurile la mine. Asa ca nici muzici, nici poze, nici filmulete. Doar noapte buna.